Producătorul austriac de plăci din material lemnos, Egger, a anunţat joi că a investit 23,9 milioane de euro în instalaţia de reciclare şi platformele de colectare a lemnului reciclabil de la fabrica din Rădăuţi, judeţul Suceava, astfel că a ajuns prima companie care deţine în România un ciclu complet de colectare şi reciclare a produselor din lemn. În total, compania a investit în ultimii cinci ani peste 60 milioane de euro în reciclarea lemnului în România.