Companiile membre ale Asociaţiei pentru Relaţia cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) solicită Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, precum şi Autorităţii de Supraveghere Financiară prevederi mai flexibile legate de modalitatea de organizare şi derulare a adunărilor generale ale acţionarilor ordinare şi extraordinare (AGA), ţinând cont de starea de urgenţă instituită în contextul pandemiei de coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În următoarea perioadă companiile au programate adunări generale ale acţionarilor, care în contextul actual nu pot fi desfăşurate conform legislaţiei în vigoare. Deşi companiile au început să transmită comunicate prin care încurajează participarea acţionarilor la AGA utilizând votul prin corespondenţă, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a se asigură legitimitatea întrunirilor, precum şi respectarea prevederilor privind situaţia de criză”, spune Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR.

Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti, membre ARIR, au implementat planuri de contigenţă actualizate cu măsuri specifice situaţiei de pandemie.

”Având în vedere că numeroase companii asigură infrastructură critică şi capacităţi de producţie, unele dintre acestea au anunţat deja măsurile implementate pentru a asigura siguranţa angajaţilor, clienţilor şi partenerilor, precum şi continuitatea afacerii şi analizează permanent noul context”, spun reprezentanţii ARIR.

În mod special, legat de organizarea evenimentelor societare anuale, companiile listate solicită de urgenţă un prim set de reglementări privind eliminarea obligativităţii publicării convocatorului în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă răspânire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate, în cazul în care este necesară deplasare fizică pentru acest demers, precum şi reglementarea alternativelor de publicare online (website-ul companiei, platformele BVB, ASF, etc.).

Companiile cer şi posibilitatea amânării desfăşurării AGA, în funcţie de evoluţia situaţiei de criză.

O altă solicitare prevede organizarea AGA exclusiv prin vot prin corespondenţă sau mijloace de participare la distanţă, respectiv introducerea votului prin corespondenţă pentru autoritatea publică tutelară, precum şi posibilitatea schimbării locaţiei desfăşurării adunării deja convocate, şi completarea convocatorului cu noi modalităţi de vot.

Companiile membre ARIR mai propun şi derularea AGA fără secretar de şedinţă ales dintre acţionari, pentru ipoteza în care fie are loc exclusiv prin mijloace de comunicare la distanţă, fie la AGA nu se prezintă fizic nici un acţionar.

în plus, acestea vor eliminarea obligativităţii participării tuturor membrilor consiliului de administraţie / directoratului / consiliului de supraveghere la AGA, dar şi măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii virusului la locul de desfăşurare a AGA (distanţa corespunzătoare, măşti, mănuşi etc.), pentru a evita situaţii discriminatorii care să împiedice participarea fizică a tuturor acţionarilor în cadrul AGA.

”În acest moment trei companii din cele 11 care au răspuns sondajului ARIR au convocat deja adunări generale în perioada următoare. Celelalte companii urmează să anunţe convocarea Adunării Generale a Acţionarilor în următoarele zile, majoritatea adunărilor fiind programate pentru perioada 27-29 aprilie 2020. La aceste adunări au participat anul trecut fizic între 1 şi 70 de persoane, în funcţie de structura acţionariatului aferentă fiecărei companii”, arată ARIR.

Membrii ARIR au avut o conferinţă telefonică marţi cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Bursa de Valori Bucureşti în care au fost prezentate o parte dintre măsurile propuse, necesare pentru buna desfăşurare a adunărilor generale ale acţionarilor programate pentru luna aprilie 2020.

ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă. A fost înfiinţată în noiembrie 2018 şi are ca membri companii listate, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi. 

Membrii fondatori sunt Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Alro, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – sucursala Bucureşti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Şerban, Cosmin Răduţă şi Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Idea Bank, BRK Financial Group şi Banca Transilvania, s-au alăturat ca Membri Asociaţi şi INNOVA Project Consulting ca Membru Afiliat.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.