OMV Petrom şi Auchan Retail România au deschis 200 de magazine MyAuchan în benzinăriile Petrom, jumătate din numărul total convenit de cei doi parteneri. În acest an, vor mai fi inaugurate încă aproximativ 80 de magazine de proximitate în staţiile Petrom. Bugetul comun al celor două companii pentru acest proiect se ridică la 50 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”OMV Petrom şi Auchan Retail România au deschis 200 de magazine MyAuchan în staţiile Petrom, jumătate din numărul total convenit de cei doi parteneri. Începând cu 2021, proiectul a fost accelerat, astfel încât finalizarea lui să poată avea loc cu un an mai devreme, în 2023. În acest an, vor mai fi inaugurate încă aproximativ 80 de magazine de proximitate în staţiile Petrom”, au anunţat companiile.

Integrarea magazinelor MyAuchan se face concomitent cu modernizarea aspectului staţiilor marca Petrom, iar bugetul comun al celor două companii pentru acest proiect se ridică la 50 de milioane de euro.

 "Este primul parteneriat de acest fel din România şi mă bucur că am pornit la drum cu partenerii de la Auchan. Clienţii noştri apreciază atât oferta diversificată de produse, cât şi noul aspect modern al locaţiilor noastre. Vom continua să îmbunătăţim experienţa de cumpărături în reţeaua de staţii Petrom în paralel cu diversificarea ofertei de mobilitate”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing.

Magazinele MyAuchan oferă 1.800 de produse, atât produse pentru consum imediat, cât şi pentru acasă, produse proaspete şi congelate, băuturi, cafea proaspătă, aperitiv sărat, dulciuri, produse de băcănie şi non-alimentare, precum cosmetice, detergenţi, jucării, produse pentru copii şi accesorii auto.



În plus, peste 110 magazine includ şi zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel naţional.

"Proiectul nostru comun a avansat foarte bine, graţie excelentei colaborări a echipelor implicate din OMV Petrom, Auchan şi din staţii, iar astăzi românii din 130 de localităţi se pot bucura de o nouă experienţă la cumpărături, de produsele şi avantajele MyAuchan, în cele 200 de staţii modernizate", afirmă Ionuţ Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

Auchan România are în portofoliu 251 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri şi 213 magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care peste 200 în staţiile Petrom, cât şi magazinul online auchan.ro. Auchan are o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a peste 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
Acţiunile OMV Petrom sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deţinute de persoane fizice şi juridice.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2021. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007 - 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.
 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.