Aproape toate exporturile de petrol ale Rusiei din acest an au fost expediate în China şi India, a declarat miercuri viceprim-ministrul Alexander Novak, după ce Moscova a răspuns la sancţiunile economice occidentale redirecţionând rapid livrările în afara Europei, transmite Reuters.
Rusia a ocolit cu succes sancţiunile asupra petrolului său şi a reorientat livrările spre Europa către China şi India, care împreună au reprezentat aproximativ 90% din exporturile sale de ţiţei, a declarat Novak, care este responsabil de sectorul energetic al ţării, pentru televiziunea de stat Rossiya-24.
El a spus că Rusia începuse deja să creeze legături cu ţările din Asia-Pacific înainte ca Occidentul să introducă sancţiuni împotriva Moscovei ,după declanşarea conflictului din Ucraina în februarie 2022.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”În ceea ce priveşte acele restricţii şi embargouri asupra livrărilor către Europa şi SUA care au fost introduse... acest lucru nu a făcut decât să accelereze procesul de reorientare a fluxurilor noastre de energie”, a spus Novak.
El a spus că ponderea Europei în exporturile de ţiţei ale Rusiei a scăzut la doar aproximativ 4-5%, de la aproximativ 40-45%.
”Principalii parteneri în situaţia actuală sunt China, a cărei pondere a crescut la aproximativ 45-50% şi, desigur, India... Anterior, practic nu existau livrări către India; în doi ani, ponderea totală a livrărilor în India a ajuns la 40%”, a spus Novak.
Vorbind despre grupul OPEC+, al producătorilor principali de petrol, Novak a spus că Rusia îşi respectă obligaţiile privind reducerile de aprovizionare şi anticipează preţul petrolului Brent la 80-85 dolari pe baril anul viitor, în linii mari la nivelurile actuale.
Statele Unite au declarat luna trecută şi sancţiuni împotriva Arctic LNG 2, un proiect de gaze naturale lichefiate condus de compania rusă Novatek.
De teama unei reacţii din partea sancţiunilor, acţionarii străini au suspendat participarea la proiect, renunţând la responsabilităţile de finanţare şi pentru contractele de preluare a fabricii, a informat luni cotidianul Kommersant.
De asemenea, sancţiunile au dus la declararea de către Novatek a forţei majore pentru livrările de GNL din proiect, au declarat săptămâna trecută surse din industrie, pentru Reuters.
Novak a spus că primul tren al proiectului a început deja să producă GNL, primele livrări fiind aşteptate în primul trimestru al anului 2024.
Surse din industrie au spus că trenul a produs ”primele picături” de GNL, dar va trece ceva timp până când va atinge capacitatea nominală de 6,6 milioane de tone pe an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.