Google va dezvolta o versiune specială de Gemini pentru Apple Intelligence, contra unei sume mari de bani, în ceea ce reprezintă un nou parteneriat dintre cei doi giganţi.
Conform Bloomberg, Apple va plăti un miliard de dolari pe an pentru a dobândi acces şi a folosi tehnologia de inteligenţă artificială dezvoltată de Google.
O versiune personalizată de Gemini, creată de Google special pentru viitoarea versiune de Siri, reprezintă obiectul principal al noului acord dintre cele două părţi.
Modelul de AI va conţine 1,2 mii de miliarde de parametrii, mult mai mult decât decât cei 150 de miliarde de parametrii cât măsoară cel mai amplu model dezvoltat de Apple.
Acesta este aşteptat să facă posibile o serie întreagă de noi funcţii pentru utilizatorii dispozitivelor Apple, prin intermediul unei noi versiuni de Siri.
Modelul dezvoltat de Google va rula de pe serverele Apple şi nu ar trebui să trimită date către Google. În acelaşi timp, Apple va continua să lucreze şi să folosească şi propriile modele de AI.
Noua versiune de Siri urmează să fie lansată cândva anul viitor, dar nu se ştie şi când va ajunge şi în Uniunea Europeană.
De asemenea, nu este clar ce se va întâmpla cu ChatGPT - dacă acordul actual dintre Apple şi OpenAI va rămâne în picioare şi dacă ChatGPT va funcţiona în paralel cu Gemini.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







