Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a anunţat joi că a sancţionat Bancpost cu 150.000 de lei şi a acuzat banca de practici comerciale incorecte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea susţine că interesele consumatorilor au fost afectate, iar firma olandeză EFG New Europe Funding II B.V., către care Bancpost a cesionat un portofoliu de credite, nu ar fi fost autorizată.

Astfel, ANPC a aplicat măsura de restituire a sumelor de bani percepute pentru întreg portofoliul de credite cesionat de către Bancpost, reprezentând dobânzi, dobânzi penalizatoare, penalităţi calculate si reţinute în perioada 11 iulie 2008 – 27 martie 2018, când cesionar a fost EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.).

”În urma acţiunii de control au fost verificate aspecte privind cesiunea de creanţe de la Bancpost S.A. la EFG New Europe Funding II B.V. (actuala ERB New Europe Funding II B.V.) fiind o persoană juridică neautorizată”, se arată în comunicat.

ANPC consideră că, faţă de debitorii cedaţi, nu au fost îndeplinite formalităţile prevăzute de lege, Bancpost are ”calitate procesuală pasivă şi nu se justifică calitatea de creditor a cesionarului faţă de debitorii cedaţi”.

”Întrucât cesionarul creditului nu a avut calitatea de bancă, instituţie de credit autorizată, dobânda calculată şi reţinută trebuia să fie zero pe întreaga perioadă a cesionarii 11.07.2008-27.03.2018”, se arată în comunicat.

ANPC a anunţat că a informat şi următoarele instituţii: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor şi Banca Naţională a României.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.