România traversează o nouă perioadă de tensiune în sistemul energetic, la patru ani după criza provocată de războiul din Ucraina şi reducerea livrărilor de gaze ruseşti. De această dată, presiunea vine din seceta prelungită, care a diminuat producţia hidro, în timp ce unul dintre reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă este oprit, iar nivelul scăzut al Dunării ridică semne de întrebare şi pentru funcţionarea celui de-al doilea. În lipsa precipitaţiilor, autorităţile încearcă să crească debitul Dunării prin lucrări de deblocare a şenalului navigabil şi fac apel la populaţie pentru reducerea consumului de energie. Specialiştii susţin însă că actuala situaţie este şi rezultatul unor investiţii întârziate în noi capacităţi de producţie, sisteme de stocare şi infrastructura energetică.
Datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că România dispune de o capacitate instalată de 19.432,62 MW, de peste două ori mai mare decât consumul maxim înregistrat în mod obişnuit. Cu toate acestea, în dimineaţa zilei de 6 august, la ora 08:45, în Sistemul Energetic Naţional erau produşi doar 5.638 MW, adică 29% din capacitatea instalată. În acel moment, consumul depăşea producţia cu 685 MW, diferenţa fiind acoperită prin importuri.
Situaţia s-a schimbat rapid odată cu creşterea producţiei fotovoltaice. În jurul orei 09:45, producţia internă a început să depăşească necesarul de consum, iar la ora 12:00 energia livrată în reţea ajunsese la 6.190 MW, cu 552 MW mai mult decât la începutul dimineţii. Creşterea a fost susţinută aproape integral de centralele fotovoltaice, care au devenit principala sursă de energie a ţării în intervalul prânzului.
Această diferenţă dintre puterea instalată şi producţia efectivă ridică o întrebare firească: de ce un sistem capabil, teoretic, să producă aproape 20.000 MW livrează într-un anumit moment mai puţin de o treime din această putere? Răspunsul ţine de caracteristicile fiecărei tehnologii, de condiţiile meteorologice şi de modul în care este operat Sistemul Energetic Naţional, care trebuie să menţină permanent echilibrul dintre producţie şi consum.
Hidroenergia - cea mai mare capacitate instalată, dar o producţie limitată de condiţiile naturale
România dispune de 6.687 MW instalaţi în hidrocentrale, cea mai mare capacitate dintre toate sursele de producere a energiei electrice. Cu toate acestea, în dimineaţa zilei de 6 august, la ora 08:45, hidrocentralele produceau 1.236 MW, ceea ce înseamnă un grad de utilizare de 18,5% din capacitatea instalată. La prânz, producţia coborâse la 471 MW, adică doar 7% din puterea disponibilă.
Diferenţa dintre capacitatea instalată şi producţia efectivă este explicată atât de modul în care funcţionează hidrocentralele, cât şi de condiţiile hidrologice.
Capacitatea Hidroelectrica provine din două categorii de amenajări. Prima este reprezentată de hidrocentralele de pe cursurile de apă, precum Porţile de Fier I şi II, care valorifică debitul Dunării şi au împreună o putere instalată de aproximativ 2.900 MW. A doua categorie o formează hidrocentralele alimentate din lacurile de acumulare, care însumează aproximativ 3.379 MW şi pot produce energie prin utilizarea controlată a rezervelor de apă.
Specialiştii atrag însă atenţia că puterea instalată reprezintă un maxim teoretic, care poate fi atins doar în condiţii hidrologice excepţionale. În practică, producţia este limitată de debitele râurilor, de nivelul lacurilor de acumulare şi de modul în care apa este administrată pentru a asigura atât producţia de energie, cât şi celelalte utilizări ale resursei. Din acest motiv, capacitatea instalată şi producţia efectivă nu coincid nici măcar în condiţii favorabile.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Ana-Maria Agiu, la 6 august lacurile de acumulare administrate de Hidroelectrica erau umplute în proporţie de aproximativ 70%, nivel considerat suficient pentru continuarea producţiei de energie. Chiar şi în aceste condiţii, operatorul utilizează apa în funcţie de necesităţile Sistemului Energetic Naţional şi de evoluţia consumului, ceea ce explică variaţiile importante ale producţiei pe parcursul aceleiaşi zile.
Fotovoltaicele - tehnologia care a schimbat echilibrul sistemului în doar câteva ore
Energia solară a fost sursa cu cea mai spectaculoasă evoluţie în prima parte a zilei de 6 august. România are o capacitate instalată de 3.340 MW în centrale fotovoltaice, iar la ora 08:45 acestea produceau 1.251 MW, ceea ce înseamnă un grad de utilizare de 37,5%.
Pe măsură ce radiaţia solară a crescut, producţia s-a majorat rapid. La ora 12:00, centralele fotovoltaice livrau în Sistemul Energetic Naţional 2.589 MW, echivalentul a 77,5% din capacitatea instalată. Practic, peste trei sferturi din puterea instalată în parcurile fotovoltaice era utilizată în apropierea prânzului.
În doar trei ore, producţia fotovoltaică a crescut cu 1.338 MW, devenind cea mai importantă sursă de energie electrică din România în acel moment. Evoluţia explică şi schimbarea balanţei din sistem: dacă la începutul dimineţii producţia internă era insuficientă pentru acoperirea consumului, în jurul prânzului creşterea energiei solare a eliminat necesarul de import.
Performanţa confirmă investiţiile realizate în ultimii ani în parcuri fotovoltaice, dar evidenţiază şi principala caracteristică a acestei tehnologii: producţia depinde în totalitate de condiţiile meteorologice şi de momentul zilei. Dacă în jurul prânzului centralele funcţionează aproape de capacitatea maximă, după-amiaza şi seara producţia scade rapid, iar sistemul trebuie echilibrat prin alte surse de energie.
Eolianul - capacitate mare, producţie redusă
Parcurile eoliene din România au o capacitate instalată de 3.139 MW, însă în dimineaţa zilei de 6 august produceau doar 230 MW, ceea ce înseamnă un grad de utilizare de 7,3%, cel mai redus dintre principalele tehnologii de producere a energiei electrice.
Până la ora prânzului, producţia eoliană aproape s-a dublat, ajungând la 465 MW, însă gradul de utilizare a rămas redus, de numai 14,8% din capacitatea instalată.
Explicaţia este una exclusiv meteorologică. În intervalul analizat, viteza vântului a fost scăzută în principalele zone de producţie, în special în Dobrogea, ceea ce a limitat funcţionarea turbinelor. Situaţia ilustrează una dintre provocările energiei eoliene: chiar şi în condiţiile unei capacităţi instalate importante, producţia poate varia semnificativ de la o oră la alta.
Comparativ cu energia solară, care a devenit principala sursă de electricitate în jurul prânzului, eolianul a avut o contribuţie modestă, demonstrând că cele două tehnologii se completează mai degrabă decât se înlocuiesc. Atunci când vântul lipseşte, sistemul energetic se bazează pe energia solară, hidrocentrale şi centralele convenţionale pentru menţinerea echilibrului.
Centralele pe gaze - sursa care ţine sistemul în echilibru
România are 2.808 MW instalaţi în centrale pe gaze şi alte hidrocarburi, acestea fiind principalele capacităţi flexibile ale Sistemului Energetic Naţional. În dimineaţa zilei de 6 august, la ora 08:45, ele produceau 1.252 MW, ceea ce înseamnă un grad de utilizare de 44,6%. La ora 12:00, producţia scăzuse uşor la 1.163 MW, respectiv 41,4% din capacitatea instalată.
Reducerea producţiei nu a fost cauzată de lipsa combustibilului, ci de creşterea puternică a energiei fotovoltaice. Pe măsură ce centralele solare au început să livreze tot mai multă energie, unităţile pe gaze şi-au diminuat producţia pentru a menţine echilibrul dintre consum şi producţie.
Acesta este principalul avantaj al centralelor pe gaze: pot porni şi opri rapid grupurile energetice şi pot compensa fluctuaţiile surselor regenerabile. Din acest motiv, ele rămân esenţiale într-un sistem energetic în care energia solară şi cea eoliană au o pondere tot mai mare.
Cea mai nouă investiţie majoră în acest sector este centrala de la Brazi, pusă în funcţiune de Petrom în 2012. Cu o putere instalată de 860 MW, aceasta poate acoperi aproximativ 10% din consumul naţional de energie electrică.
Paradoxal, deşi România este cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, continuă să importe în sezonul rece. Producţia internă, estimată la 25-26 de milioane de metri cubi pe zi, este suficientă pentru consumul din timpul verii, dar nu acoperă cererea din timpul iernii, când necesarul poate depăşi 55 de milioane de metri cubi pe zi.
Cărbunele - o sursă în retragere, dar încă importantă
Capacitatea instalată a centralelor pe cărbune este de aproximativ 1.904 MW, după reducerea treptată a producţiei începută în 2017, odată cu închiderea unor exploatări miniere şi a unor grupuri energetice.
La ora 08:45, centralele pe cărbune produceau 923 MW, echivalentul unui grad de utilizare de 48,5%. La prânz, producţia scăzuse la 775 MW, adică 40,7% din capacitatea instalată. Chiar dacă ponderea cărbunelui în mixul energetic continuă să scadă, aceste centrale rămân importante pentru stabilitatea sistemului în perioadele în care producţia din surse regenerabile este insuficientă.
Energia nucleară - producţie constantă, dar afectată de oprirea unui reactor
Energia nucleară rămâne una dintre cele mai stabile surse de producţie ale României. Centrala de la Cernavodă are o capacitate instalată de 1.413 MW, iar în ziua analizată producea 683 MW, nivel care s-a menţinut aproape neschimbat pe parcursul zilei. Gradul de utilizare era de 48,3%, ca urmare a opririi unuia dintre cele două reactoare.
Cele două reactoare de la Cernavodă au fost proiectate pentru a furniza energie în bandă, independent de condiţiile meteorologice. Funcţionarea lor depinde însă şi de nivelul Dunării, utilizată pentru răcirea instalaţiilor.
Pe termen lung, principala provocare este retehnologizarea Unităţii 1 şi finalizarea reactoarelor 3 şi 4, proiecte aflate de mai mulţi ani în diferite stadii de dezvoltare. Potrivit planurilor actuale, retehnologizarea Unităţii 1 ar urma să înceapă în 2027, iar dezvoltarea noilor reactoare este inclusă în parteneriatul energetic dintre România şi Statele Unite.
Articolul menţionează şi proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doiceşti, realizat împreună cu compania americană NuScale. Proiectul este însă în prezent în stand-by.
Biomasa şi gradul de utilizare al capacităţilor instalate
Biomasa are cea mai redusă pondere în Sistemul Energetic Naţional, cu o capacitate instalată de aproximativ 107 MW. În intervalul analizat producea 61 MW, ceea ce înseamnă un grad de utilizare de 57%, cel mai ridicat dintre toate tehnologiile analizate.
Privită în ansamblu, comparaţia dintre capacitatea instalată şi producţia efectivă evidenţiază diferenţe importante între tehnologiile de producţie.
Cifrele arată că tehnologiile cu cea mai mare capacitate instalată nu sunt neapărat şi cele care livrează cea mai multă energie într-un anumit moment. În timp ce hidrocentralele şi parcurile eoliene depind de condiţiile naturale, centralele pe gaze şi reactoarele nucleare asigură stabilitatea sistemului, iar energia solară poate deveni principala sursă de electricitate în orele cu radiaţie maximă.
Prognoza ANRE: România va acoperi peste 93% din consum din producţia internă, dar va rămâne importator net
Pe lângă situaţia din timp real, datele analizate includ şi prognoza ANRE privind balanţa energetică pentru întregul an. Estimările arată că România îşi va acoperi cea mai mare parte a consumului din producţia internă, însă va continua să importe energie electrică pentru echilibrarea sistemului.
Conform prognozei, consumul intern net este estimat la 53.633 GWh, în timp ce producţia netă de energie electrică va ajunge la 50.033 GWh. Diferenţa de 3.600 GWh va fi acoperită prin importuri, ceea ce înseamnă că aproximativ 93,3% din necesarul de energie al României va proveni din producţia internă, iar 6,7% din importuri.
Analiza lunară arată că România va rămâne importator net de energie în toate lunile anului, însă deficitul estimat este relativ constant. În majoritatea lunilor, soldul import-export este prognozat la 300 GWh, cu valori de 400 GWh în aprilie şi iulie şi de 200 GWh în martie şi septembrie.
Consumul va atinge maximul în luna decembrie
Cea mai mare cerere de energie este estimată pentru decembrie, când consumul intern net va ajunge la 6.151 GWh, cu aproximativ 15% peste media lunară. În aceeaşi perioadă, producţia internă este prognozată la 5.851 GWh, diferenţa urmând să fie acoperită prin importuri.
La polul opus se află luna mai, cu un consum estimat la 3.992 GWh şi o producţie de 3.692 GWh, valori specifice sezonului cald, când cererea de energie este mai redusă.
Vârful de consum va depăşi producţia disponibilă
Prognoza indică un vârf net de consum de 8.570 MW, în timp ce puterea maximă de producţie este estimată la 8.270 MW.
Diferenţa de 300 MW evidenţiază faptul că, în anumite intervale, producţia internă nu va putea acoperi integral cererea, iar sistemul va apela la importuri. Situaţia nu este neobişnuită într-o piaţă energetică interconectată, însă confirmă că România continuă să depindă, chiar dacă într-o măsură redusă, de schimburile transfrontaliere de energie.
Estimările ANRE confirmă că România dispune de suficiente capacităţi pentru a acoperi cea mai mare parte a consumului intern, însă nu poate utiliza permanent întreaga putere instalată. Disponibilitatea surselor regenerabile, opririle programate pentru mentenanţă şi modul de funcţionare al sistemului fac ca producţia efectivă să fie, în anumite perioade, sub nivelul cererii.
În aceste condiţii, importurile rămân un instrument de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional şi nu indică, în sine, o lipsă a capacităţilor de producţie. Totuşi, menţinerea unui deficit anual constant arată că investiţiile în noi unităţi de producţie, sisteme de stocare şi capacităţi flexibile vor continua să fie esenţiale pentru reducerea dependenţei de importuri.
Otilia Nuţu: „Problema României nu este lipsa energiei, ci lipsa investiţiilor în stocare şi flexibilitate”
Dincolo de datele privind producţia şi consumul, vulnerabilităţile sistemului energetic sunt rezultatul unor decizii amânate ani la rând, consideră expertul în energie Otilia Nuţu. În opinia sa, România nu se confruntă cu o criză generată de lipsa capacităţilor de producţie, ci cu efectele întârzierii investiţiilor în stocare, modernizarea reţelelor şi crearea unui cadru predictibil pentru investitori.
Referindu-se la situaţia creată de reducerea producţiei hidro şi de problemele de la Centrala Nucleară Cernavodă, Otilia Nuţu spune că măsurile luate în ultimele zile au oferit doar un răgaz temporar.
„Deocamdată nu ştim. Sigur am câştigat câteva zile. Ce se va întâmpla în continuare, o să vedem. Dacă se opreşte şi reactorul 2, atunci vom avea un deficit de încă 700 MW şi va fi o problemă destul de mare. Lucrările făcute acum au obţinut doar o amânare cu câteva zile.”
În opinia sa, situaţia actuală nu este rezultatul unui eveniment izolat, ci consecinţa lipsei de investiţii din ultimii ani. „Situaţia în care am ajuns astăzi este urmarea faptului că noi n-am făcut investiţii când trebuia să le facem. Am avut foarte multe oportunităţi.”
România are prea puţine capacităţi de stocare
Expertul consideră că una dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale sistemului energetic este lipsa instalaţiilor de stocare, care ar putea prelua surplusul de energie produs în timpul zilei şi l-ar putea livra în orele de consum maxim.
Potrivit acesteia, România dispune în prezent de aproximativ 600 MW capacitate de stocare, echivalentul a circa 1.100 MWh, suficient pentru puţin peste o oră de funcţionare. În condiţiile în care, în orele de seară, deficitul poate ajunge la aproximativ 2.000 MW timp de mai multe ore, nivelul actual este insuficient. „Ar fi fost bine dacă am fi avut de vreo cinci-şase ori mai multă capacitate de stocare decât avem acum.”
Reglementările au descurajat investiţiile
Otilia Nuţu susţine că dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a fost încetinită şi de intervenţiile repetate ale statului în piaţa energiei.
„Toate ţările europene au luat măsuri în şase luni. Noi am ţinut preţurile reglementate aproape trei ani. Asta a însemnat inclusiv faptul că nu s-au făcut suficient de repede investiţii în capacităţi noi.”
În lipsa unui cadru predictibil şi a unui acces mai facil la reţea, investitorii au fost reticenţi în dezvoltarea unor proiecte noi.
„Regenerabilul este deja imbatabil”
Întrebată dacă soluţia pentru creşterea securităţii energetice este revenirea la cărbune şi extinderea capacităţilor pe gaze, expertul respinge această idee.
Ea susţine că evoluţia tehnologică din ultimul deceniu a schimbat fundamental economia investiţiilor în energie, iar proiectele care combină energie eoliană, fotovoltaică şi baterii sunt deja cele mai competitive.
„Dacă nu ar exista nicio formă de sprijin nici pentru cărbune, nici pentru regenerabile, nici pentru nuclear, cea mai ieftină şi cea mai profitabilă investiţie ar fi în proiecte combinate: eolian, solar şi baterii. Regenerabilul este deja imbatabil.”
Paradoxul gazelor naturale
Deşi România este cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, acest avantaj nu garantează independenţa energetică.
Otilia Nuţu atrage atenţia că producţia internă este în declin natural, în timp ce investiţiile în extinderea reţelelor de distribuţie stimulează creşterea consumului.
„Dacă adunăm matematic scăderea producţiei existente cu toate consumurile suplimentare pe care le planificăm, chiar şi cu gazul din Marea Neagră vom ajunge peste câţiva ani să importăm cam cât consumăm acum. Vom rămâne importator net.”
Prosumatorii şi consumul inteligent
Expertul consideră că prosumatorii au avut deja un rol important în menţinerea echilibrului sistemului energetic în perioadele de consum ridicat din această vară, prin utilizarea locală a energiei produse în timpul zilei.
În acelaşi timp, ea apreciază că România a întârziat implementarea contorizării inteligente şi a tarifelor diferenţiate în funcţie de intervalul orar, măsuri care ar fi permis consumatorilor să îşi adapteze consumul în funcţie de preţurile din piaţă.
„Nu am făcut însă contorizarea inteligentă care trebuia finalizată până în 2020. Am amânat-o dincolo de 2030.”
Medikatv.ro
