Amazon, Google şi Microsoft se află între companiile de tehnologie care sprijină campania Biden prin intermediul finanţărilor şi al tehnologiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Având în spate un poster cu Joe Biden, directorul pentru politici şi comunicare al Amazon.com, Jay Carney, nu a făcut un secret din lunga sa istorie cu candidatul prezidenţial democrat, atunci când a participat, virtual, la o masă rotundă în timpul convenţiei Partidului Democrat, din luna august.

Carney a spus că Amazon a creat sute de mii de locuri de muncă şi, alături de preşedintele Microsoft, Brad Smith, a fost unul dintre cei doi directori de rang înalt din sectorul tehnologiei care au avut un loc public la convenţie, dovedind posibila influenţă a Amazon în administraţia Biden, dacă democratul va câştiga Casa Albă.

Amazon pare să fi obţinut un avantaj timpuriu în tabăra Biden, potrivit datelor obţinute de Reuters de la OpenSecrets şi evidenţele financiare ale campaniei, precum şi de la  zeci de acţionari, între care organizaţii anti-monopol, lobbyşti, consilieri din Congres, firme concurente şi parlamentari.

Alături de Amazon, Google, parte a grupului Alphabet, şi Microsoft se află printre principalii cinci contributori la comitetul de campanie al candidatului Joe Biden, în 2020, potrivit datelor site-ului OpenSecrets, care urmăreşte banii din sectorul politic şi datele financiare ale campaniilor.

Companiilor le este interzis prin lege să facă donaţii directe. Contribuţiile sunt făcute fie prin  intermediul comitetelor de acţiune politică ale companiiilor (PAC), al membrilor PAC sau al angajaţilor acestora.

Companiile de tehnologie îşi consolidează relaţiile în eventualitatea unei victorii a lui Biden, pentru a se asigura că vor avea un cuvânt de spus în multitudinea de investigaţii federale şi ale statelor referitoare la practicile lor de afaceri.

Apropierea acestor companii de Partidul Democrat îi îngrijorează pe cei care critică poziţia lor dominantă pe piaţă.

În funcţie de poziţia unei posibile administraţii Biden, actualele investigaţii antitrust, deschise de administraţia Trump şi de procurorii generali ai unor state, ar putea fi intensificate sau slăbite.

Biden a criticat marile companii de internet în timpul interviurilor şi evenimentelor de campanie şi a cerut revocarea unei legi care protejează aceste companii de răspunderea faţă de conţinutul publicat de utilizatori. El şi-a exprimat şi îngrijorarea referitoare la concentrarea pieţei şi la problemele legate de confidenţialitate. Biden a criticat Amazon pentru că nu plăteşte taxe şi şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Facebook şi fondatorul acesteia, Mark Zuckerberg.

Un purtător de cuvânt al Amazon a spus că PAC-ul companiei nu contribuie la campania Biden. Acesta a arătat că Amazon a sprijinit Convenţia Democrată şi pe cea republicană cu tehnologie şi servicii digitale, pentru a mări numărul de spectatori.

”Vom lucra cu ambele administraţii în acelaşi fel...abordarea noastră nu se va schimba indiferent de cine va câştiga alegerile”,  adăugat acesta.

Un purtător de cuvânt al campaniei Biden a spus că acesta este împotriva abuzului de putere. ”Mulţi dintre giganţii tehnologiei şi directorii lor nu doar că au abuzat de putere, dar au şi înşelat poporul american, au adus daune democraţiei noastre şi au ocolit orice formă de responsabilitate. Asta se va sfârşi cu un preşedinte Biden”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Google a refuzat să comenteze, iar Microsoft a explicat că contribuţiile au fost făcute de către angajaţii săi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.