Producătorul de aluminiu Alro Slatina, controlat de grupul cu capital rusesc Vimetco, a înregistrat în primul trimestru din acest an un profit net de 78 milioane de lei, de aproape trei ori mai mare comparativ cu nivelul din perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a creşterii cotaţiei aluminiului la nivel mondial, potrivit datelor publicate luni de companie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În primul trimestru din 2016, compania a obţinut un profit net de 27 milioane de lei.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 634 milioane de lei în primul trimestru, în creştere cu 12% faţă de perioada similară din 2016.

”Am realizat deja o parte semnificativă a profitului net bugetat pentru anul în curs, iar condiţiile actuale de piaţă ne fac să fim încrezători privind restul anului”, a declarat preşedintele consiliului de administraţie al Alro, Marian Năstase, citat în comunicatul companiei. 

Rezultatul trimestrial pozitiv este explicat ăn principal prin tendinţa de creştere a cotaţiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME), început în a doua parte a anului 2016.

”Astfel, media LME în perioada ianuarie-martie 2017 a fost de 1.851 dolari/ tonă, cu peste 300 dolari/tonă mai mare decât media aceleiaşi perioade din 2016, de 1.516 dolari/tonă”, arată raportul societăţii.

În primele trei luni ale acestui an, veniturile din vânzările de aluminiu primar au crescut cu 9% faţă de perioada similară a anului 2016, în timp ce vânzările de aluminiu procesat au înregistrat o creştere şi mai accentuată, de 16%, în linie cu strategia companiei pe termen mediu şi lung.

Alro va accelera anul acesta investiţiile pentru modernizarea tehnologică şi creşterea eficienţei operaţionale, cu un buget total de 41 milioane dolari pentru 2017.

În 2016, combinatul Alro a trecut pe profit, după patru ani consecutivi de pierderi, afişând un profit net de 67 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a înregistrat anul trecut o uşoară scădere, la 2,1 miliarde lei.

Compania Alro este controlată de grupul cu capital rusesc Vimetco, prin Vimetco NV Amsterdam, care deţine 84,19% din acţiunile societăţii.

Producătorul de aluminiu este listat la Bursa de Valori Bucureşti (simbol ALR) şi are o valoare de piaţă de 1,12 miliarde lei (248,8 milioane euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.