Grupul chinez de comerţ electronic Alibaba a atras miercuri până la 12,9 miliarde de dolari în cadrul unei listări secundare de importanţă majoră la bursa din Hong Kong, cea mai mare care a avut loc în centrul financiar asiatic în ultimii nouă ani şi un record mondial penru o vânzare de acţiuni secundară transfrontalieră, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tranzacţia va fi considerată un factor pozitiv pentru Hong Kong, unde de peste cinci luni au loc proteste anti-guvernamentale, iar economia a intrat în recesiune pentru prima oară în ultimul deceniu.

Alibaba a anunţat într-un comunicat că a stabilit preţul acţiunilor la 176 de dolari HK (22,49 dolari SUA) pe unitate, care reprezintă un discount de 2,9% faţă de ultima închidere a bursei din New York, confirmând o informaţie publicată de Reuters.

Preţul înseamnă că Alibaba va atrage cel puţin 88 de miliarde de dolari HK (11,3 miliarde dolari), un total simbolic deoarece numărul 8 este asociat cu prosperitatea şi norocul în cultura chineză.

Alibaba a mai optat pentru codul de listare 9988, care combină două dintre cele mai norocoase numere, simbolizând împreună prosperitate pe termen lung.

Suma totală ar putea atinge 12,9 miliarde de dolari, dacă va fi exercitată o opţiune de supra-alocare.

Acţiunile Alibaba au închis marţi, la bursa din New York, la 185,25 de dolari pe unitate. Un certificat american de depozit valorează opt acţiuni care vor fi listate la Hong Kong.

În timp ce discountul faţă de nivelul atins de acţiunile Alibaba la bursa din New York a fost stabilit la 2,9%, analiştii au notat că preţul reprezintă un discount de 3,7% faţă de preţul acţiunilor grupului din 12 noiembrie, cu o zi înainte de lansarea ofertei publice.

”Mă aşteptam ca oferta să fie realizată cu un discount de 4%-5%, aşa că este destul de bine”, a declarat Sumeet Singh, director pentru cercetări la firma Aequitas.

Oferta Alibaba are loc într-o perioadă aglomerată de vânzări de acţiuni. Grupul petrolier saudit Aramco lansează la rândul său o ofertă atât de mare încât riscă să eclipsese recordul de 25 de miliarde înregistrat de Alibaba la prima sa listare, în 2014.

Dacă Aramco va obţine din partea investitorilor un preţ aflat la nivelul superior al intervalului vizat, ar atrage 25,6 miliarde de dolari şi ar evalua compania la 1.700 de miliarde de dolari, un nivel aflat totuţi sub cel de 2.000 de miliarde de dolari ţintit iniţial.

Investitorii mici din Hpng Kong au salutat oferta publică a grupului Alibaba, cererea din partea lor fiind de 40 de ori mai mare decât oferta care le-a fost alocată, au declarat două surse apropiate situaţiei.

Această suprasubscriere este cea mai mare pentru o ofertă de acţiuni de ordinul miliardelor de dolari din ultimii patru ani, potrivit datelor firmei Dealogic.

Alibaba a refuzat să comenteze subscrierile investitorilor persoane fizice. Acestora le va reveni 10% din oferta de acţiuni, în creştere faţă de nivelul de 2,5% prevăzut iniţial.

Datele arată că investitorii de retail vor investi în total circa 11 miliarde de dolari pentru a pbţine acţiuni la gigantul comerţului electronic.

Listarea Alibaba este considerată semnificativă în mod special pentru Hong Kong, după ce a pierdut listarea principala a Alibaba, în 2013, în favoarea New Yorkului, pentru că nu a acceptat stilul de guvernanţă al grupului.

Decizia a avut ca rezultat modificarea, anul trecut, a reglementărilor din Hong Kong, ceea ce a permis Alibaba să efectueze listarea secundară.

Bancherii speră ca şi alte companii chineze de tehnologie listate la New York să urmeze exemplul Alibaba.

Ceremonia pentru debutul acţiunilor Alibaba la Hong Kong va avea loc loc mari, iar evenimentul va fi urmărit îndeaproape având în vedere proteste în curs care aveau loc în oraş.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.