Alexandru Buşcu a fost numit administrator provizoriu al Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, până la data întrunirii Adunării Generale a Acţionarilor societăţii şi numirii unui administrator, arată un raport al companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandru Buşcu este economist, dar şi pilot militar şi a fost numit membru interimar vara aceasta în CA. Mandatul său a expirat în octombrie.

De asemenea, acţionarii companiei l-au numit pe Ştefan Paraschiv membru în Consiliul de Administraţie cu un mandat de patru ani, începând cu 28 octombrie.

Romaero a avut pierderi de 9,14 milioane lei în primul semestru, de aproape două ori şi jumătate mai mici faţă de cele înregistrate în prima parte a anului anterior.

De asemenea, cifra de afaceri a companiei a scăzut în primele şase luni ale acestui an cu 9%, la 22,43 milioane lei, de la 24,66 milioane lei, în prima parte a anului trecut. Veniturile din exploatare au însumat 35,38 milioane lei, la sfârşitul lunii iunie, în creştere cu 6%, de la 33,4 milioane lei în perioada similară a anului anterior.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, mai are 770 de salariaţi şi are o valoare de piaţă de 156,1 milioane lei (34 milioane euro). Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 60,3 milioane lei. Romaero estimează că va încheia acest an cu pierderi de 44,18 milioane lei şi venituri totale de 62,7 milioane lei, potrivit bugetului pentru 2017, aprobat de Guvern în octombrie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.