Airbus a raportat miercuri rezultate peste aşteptări pentru trimestrul al treilea, susţinute de livrările de avioane comerciale şi de creşterea solidă a diviziilor de elicoptere şi apărare, însă a anunţat reducerea planului de producţie pentru modelul său cel mai mic, A220, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gigantul european al aviaţiei estimează acum o producţie de 12 aeronave A220 pe lună până în 2026, în scădere faţă de obiectivul anterior de 14 unităţi.

Decizia vine pe fondul unor întârzieri în asamblare şi a problemelor din lanţul de aprovizionare, deşi Airbus a reconfirmat ţinta generală de 820 de livrări comerciale în 2025.

În trimestrul încheiat la 30 septembrie, profitul operaţional de bază a crescut cu 38%, la 1,94 miliarde de euro, iar veniturile au urcat cu 14%, la 17,83 miliarde de euro, peste estimările analiştilor. Compania a menţionat că prognozele financiare includ acum impactul tarifelor comerciale aflate în vigoare.

Directorul general Guillaume Faury a declarat că livrările rămân ”aglomerate spre final de an”, dar că problemele legate de furnizarea motoarelor s-au redus. Airbus menţine obiectivul de a produce 75 de avioane A320neo pe lună până în 2027, confirmând poziţia sa dominantă pe piaţa globală, în contrast cu dificultăţile financiare majore raportate de rivalul american Boeing.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.