Agenţia Spaţială Europeană (ESA) spreă să angajeze şi să lanseze în spaţiu primul astronaut cu dizabilităţi fizice şi câteva sute de para-astronauţi aspiranţi au aplicat deja pentru acest lucru, a declarat şeful ESA, Josef Aschbacher, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Programul spaţial care reuneşte 22 de membri a încheiat cea mai recentă campanie de recrutare de astronauţi şi a primit 22.000 de cereri, a spus Aschbacher.

"Am dori să lansăm un astronaut cu dizabilităţi, care ar fi prima dată în istorie. Dar mă bucur şi pentru ESA, deoarece arată că spaţiul este pentru toată lumea şi asta aş vrea să transmit”, a adăugat austriacul.

ESA, a cărei rachetă Ariane a dominat odată piaţa lansărilor comerciale de satelit, se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai acerbă din partea unor companii finanţate de giganţi ai tehnologiei, cum ar fi Blue Origin, a lui Jeff Bezos şi SpaceX, înfiinţată de Elon Musk.

Fondatorul Amazon, Bezos, speră ca luna viitoare să devină primul om care să meargă în spaţiu cu propria rachetă, subliniind rolul tot mai mare pe care îl joacă miliardarii tehnologici într-un domeniu care a fost cândva dominat de agenţiile publice.

"Spaţiul se dezvoltă extrem de rapid şi dacă nu ajungem din urmă acest tren, rămânem în urmă", a adăugat Aschbacher, subliniind planurile de a modela agenţia ca un jucător antreprenorial, gata să lucreze cu investitorii în capital riscant pentru a ajuta la creşterea startup-urilor europene, care ar putea rivaliza într-o bună zi cu jucătorii din Silicon Valley.

Dificultăţile sunt imense: bugetul ESA de 7 miliarde de euro este o treime din cel al NASA, în timp ce şapte sau opt lansări pe an sunt mult mai mici comparativ cu cele 40 efectuate de Statele Unite.

Aschbacher, care a crescut uitându-se la stelele de deasupra fermei montane a părinţilor săi din Austria, a candidat odată pentru a deveni astronaut ESA când era student.

Dar ceea ce a fost odată un entuziasm de nişă, a devenit acum mainstream, a spus el. Anunţul de angajare din acest an a atras cereri de aproape trei ori mai mari faţă de cele 8.000 de cereri primite în urmă cu un deceniu, iar un sfert dintre acestea sunt din partea unor femei, în creştere faţă de doar 15% înainte.

ESA a promis să dezvolte tehnologii pentru a se asigura că persoanele cu dizabilităţi, cum ar fi picioarele scurtate, joacă un rol complet. Şi acei astronauţi vor merge dincolo de Staţia Spaţială Internaţională: unii se vor deplasa în staţia Gateway planificată de SUA pe Lună, în timp ce statele membre ale ESA iau în considerare o invitaţie din partea agenţiilor spaţiale chineze şi ruse de a participa la proiectul lor similar de bază lunară.

Ar putea astronauţii europeni să lucreze într-o zi simultan pe două baze lunare diferite? Invitaţia este pe masă şi este o idee foarte frumoasă”, a mai spus şeful ESA.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.