Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat plata cererilor depuse în anul 2020 pentru bunăstarea porcilor şi a păsărilor, a anunţat marţi APIA într-un comunicat de presă, în care a mai precizat faptul că suma totală autorizată la plată este de 102 milioane de euro pentru un număr de 475 de beneficiari.
“Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat plata cererilor depuse în anul 2020 pentru Măsura 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor”, se arată în comunicat.
Potrivit APIA, suma totală autorizată la plată este de 102.372.834,62 euro, respectiv 489.649.268,11 lei, pentru un număr de 475 de beneficiari, care va fi distribuit astfel: 35.839.267,71 euro, respectiv 171.419.217,61 lei, pentru un număr de 214 beneficiari care au accesat măsura 14 - pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare şi 66.533.566,91 euro, respectiv 318.230.050,50 lei, pentru un număr de 261 beneficiari care au accesat măsura 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,7830 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 31 decembrie 2019.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.