Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în luna iulie cu 16,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, ritm mai scăzut decât în luna anterioară, în timp ce afacerile din serviciile prestate populaţiei s-au majorat în a şaptea lună a anului cu 6,8%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut în iulie cu 20,8% faţă de a şaptea lună din 2015, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 8,4%.

Faţă de luna precedentă, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au scăzut în iulie ca serie brută cu 3,2%, dar au crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,4%.

În luna iulie, cea mai mare creştere - cu 39,1% faţă de iulie 2015, pe serie brută - s-a înregistrat la vânzările de motociclete, piese şi accesorii aferente, plus întreţinerea şi repararea lor.

De asemenea, comerţul cu autovehicule a urcat cu 24%, iar afacerile din întreţinerea şi repararea autovehiculelor au avansat cu 17,7% faţă de a şaptea lună din 2015, arată datele INS.

Pe partea de servicii prestate populaţiei, volumul cifrei de afaceri a crescut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 7,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a înregistrat un avans de 1,1%.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în luna iulie la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, unde afacerile s-au majorat cu 39,9% faţă de a şaptea lună a anului trecut, şi la hoteluri şi restaurante, cu un plus de 17%.

Cumulat, în primele şapte luni ale anului, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut ca serie brută cu 16,9%, faţă de primele şapte luni din 2015, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 11,7%.

Pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterile sunt de 16,4%, respectiv 12%.

Afacerile de retail sunt susţinute în acest an de creşterea puternică a salariilor. Ultimele statistici arată că, în iulie, câştigul salarial mediu net a fost de 2.078 lei, cu 12,4% mai mare decât în luna iulie a anului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.