O echipă de inspecţie a Comisiei Europene în domeniul securităţii aviaţiei civile a verificat, în perioada 7 – 11 august 2017, măsurile de securitate aplicate în aeroportul Henri Coandă Bucureşti, iar experţi consideră că acesta respectă standardele europene, a anunţat joi compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Experţii au constat că şi că măsurile aplicate la nivelul aeroportului sunt în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare, potrivit CNAB.

”Rezultatele pozitive ale misiunii de audit a Comisiei Europene confirmă încă o dată că prioritatea 0 a instituţiei pe care o coordonez este securitatea pasagerilor şi a operaţiunilor aeroportuare. Aceste rezultate favorabile sunt datorate în primul rând profesionalismului personalului de securitate al aeroportului Henri Coandă şi bineînţeles unei colaborări foarte bune pe care compania noastră o are cu Brigada Antiteroristă din cadrul SRI şi cu Autoritatea Română în domeniul securităţii aviaţei civile”, a declarat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu, în cadrul comunicatului.

CNAB a anunţat recent că extinde cu patru numărul posturilor de control al documentelor pe aeroportul Henri Coandă, în condiţiile aglomerării punctului de trecere a frontierei. În luna iunie, din cauza aglomeraţiei tot mai mari, aeroportul le-a cerut pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare.

Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a înregistrat în prima jumătate a acestui an 5,91 milioane de pasageri, în creştere cu circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, existând premisele depăşirii pragului de 12 milioane de pasageri în întreg anul 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.