Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, afirmă că este nevoie de susţinere pentru micii agricultori români şi că agricultura românească ar avea nevoie de ”cel puţin” 15 miliarde de euro pentru a deveni performantă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi avem un deficit pentru produsele agro-alimentare de 2,5 miliarde de euro cu UE. Mai recuperăm cu un miliard de euro cu ţările arabe, unde exportăm animale vii şi de unde nu importăm mare lucru. Stăm foarte prost din păcate şi trebuie să lucrăm foarte mult”, a afirmat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, duminică, la Realitatea Plus. 

Întrebat care este suma de care ar avea nevoie agricultura românească pentru a deveni una performantă, ministrul a răspuns că este nevoie de ”cel puţin 15 miliarde” de euro.

”Avem nevoie de cel puţin 15 miliarde. Din negocierile pe care le-am avut în mod repetat, în trei rânduri cu domnul Boloş, am obţinut 6 miliarde pentru irigaţii, pentru desecare, drenaj”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a precizat că 3 miliarde de euro din fonduri europene ar urma să fie investite în următorii ani în sistemul de irigaţii, 1,5 miliarde pentru desecare şi drenaj, iar 1,1 miliarde euro ar urma să fie investiţi pentru combaterea eroziunii solului.

”Vrem să dedicăm 500 de milioane pentru formarea unei reţele de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor româneşti, doar pentru produsele româneşti”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că una dintre priorităţi în acest domeniu o reprezintă încurajarea tinerilor fermieri, iar în acest sens Guvernul ia în calcul concesionarea de terenuri către tinerii care vor să facă afaceri în agricultură.

”Să concesionăm teren al statului celor care pentru prima dată se instalează ca tineri fermieri, din păcate până acum acest teren a fost concesionat altor fermieri şi nu acestor categorii, deşi legea spunea că au prioritate tinerii fermieri”, a precizat Oros.

Acesta a adăugat că Programul Naţional Strategic al Guvernului va cuprinde măsuri care să stimuleze asocierea micilor fermieri, în condiţiile în care există ferme agricole foarte mici care au dificultăţi majore în a reuşi să vândă la preţuri competitive ceea ce produc.

Oros a vorbit şi despre ”vânătorii de subvenţii” despre care spune că vor dispărea din agricultură atunci când subvenţiile vor fi retrase şi despre care susţine că ”au făcut mult rău” acestui domeniu.

”Trebuie să lucrăm la fiscalitatea muncii sezonierilor şi zilierilor, pentru că în bună parte a agriculturii se lucrează cu sezonieri şi zilieri”, a adăugat ministrul.

El a afirmat că 25% din salariul acestora va fi subvenţionat de Ministerul Muncii, iar pe de altă parte cei care angajează sezonieri şi zilieri vouchere, pe modelul Italiei, care plăteşte acest tip de muncă din fonduri europene. 

Adrian Oros a vorbit şi despre recoltele din acest an, el arătând că pentru culturile  de toamnă există pagube importante.

”Avem 1,2 milioane de hectare afectate de secetă într-o proporţie mai mare de 30%, de aceea anul acesta oferim despăgubiri”, a declarat ministrul.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.