Bursele europene au încheiat tranzacţiile de luni în teritoriu negativ, pe fondul unui mix de rezultate financiare ale companiilor şi al incertitudinilor din jurul negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, aflate în desfăşurare, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu 0,1%, tras în jos de declinul acţiunilor din sectorul sănătăţii, precum Roche şi Novo Nordisk, care a contrabalansat câştigurile din sectorul minier.

Investitorii aşteaptă cu interes o săptămână plină de rapoarte financiare din Europa şi SUA, fiind atenţi la eventuale semnale privind impactul incertitudinilor comerciale asupra cererii şi profitabilităţii.

Stellantis a anunţat luni că estimează o pierdere netă de 2,3 miliarde de euro în primul semestru din 2025, din cauza unui proces amplu de reînnoire a gamei de produse şi a efectelor tarifelor impuse de SUA. Cu toate acestea, acţiunile constructorului auto au închis cu un avans de 1,5%, în ciuda volatilităţii din timpul şedinţei.

Ryanair a urcat cu 5,7% după ce a raportat o dublare a profitului trimestrial, stimulând şi alte titluri din sectorul aviatic – Lufthansa şi EasyJet au crescut cu aproximativ 1% fiecare.

Negocierile comerciale UE-SUA au rămas în centrul atenţiei, pe măsură ce diplomaţii europeni au confirmat că se discută măsuri ”anti-coerciţie” care ar permite blocului comunitar să limiteze accesul companiilor americane la licitaţii publice sau să impună restricţii în absenţa unui acord.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu tarife de 30% pentru importurile europene dacă nu se ajunge la o înţelegere până la 1 august.

”Întrebarea-cheie este dacă UE va accepta un acord dezechilibrat în favoarea SUA sau dacă Trump ar tolera contramăsuri europene fără a escalada conflictul tarifar”, a declarat Henry Cook, economist-şef la MUFG Bank.

”Spaţiul de compromis rămâne redus, iar riscurile unei rupturi sunt semnificative.”

Indicele STOXX 600 recuperase recent pierderile din aprilie, când Trump a impus tarife comerciale globale, însă incertitudinea persistă şi menţine prudenţa în rândul investitorilor. Aceştia s-au orientat luni către active considerate sigure, precum aurul şi obligaţiunile suverane europene.

Printre performerii zilei s-a aflat Delivery Hero, care a înregistrat un salt al acţiunilor de peste 16% – cel mai mare într-o singură zi din ultimul an – după ce Prosus a propus reducerea participaţiei şi renunţarea la locul din consiliul de administraţie, pentru a calma temerile UE legate de acordul de 4,1 miliarde euro cu Just Eat Takeaway.

Acţiunile marilor companii miniere – Glencore, Anglo American şi Antofagasta – au urcat între 3% şi 5%, susţinute de preţurile în creştere ale metalelor industriale, pe fondul angajamentului Chinei de a stabiliza industria şi al aşteptărilor privind noi stimulente economice.

Pieţele aşteaptă şi decizia de politică monetară a BCE de la finalul săptămânii, analiştii anticipând menţinerea dobânzilor la nivelul actual.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.