Acţiunile companiilor din domeniul criptomonedelor au înregistrat marţi scăderi importante, în contextul în care investitorii s-au retras din sectorul tech şi din activele riscante, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Printre platformele de tranzacţionare cripto, Coinbase şi eToro au scăzut cu peste 5%, iar Robinhood şi Bullish au pierdut peste 6%.

Grupul financiar Galaxy Digital a înregistrat un declin de 11%. În sectorul firmelor de trezorerie cripto, Strategy a pierdut 7%, SharpLink Gaming 8%, Bitmine Immersion 12%, iar DeFi Development 15%. Emitentul de stablecoin Circle a scăzut cu 5%.

Pe piaţa criptomonedelor, bitcoin a scăzut cu aproape 3%, situându-se puţin peste 113.000 de dolari, în timp ce ether a pierdut peste 4%, coborând spre 4.100 de dolari, potrivit datelor Coin Metrics.

Săptămâna trecută, bitcoin atinsese un nou maxim istoric intraday, aproape de 125.000 de dolari.

În paralel, indicele Nasdaq Composite a coborât cu peste 1%, afectat de scăderile acţiunilor Nvidia şi ale altor giganţi tech.

Corelaţia ridicată dintre acţiunile cripto şi sectorul tehnologic este explicată de profilul investitorilor orientaţi spre creştere, caracterul speculativ al activelor şi sensibilitatea lor la politica monetară.

Investitorii aşteaptă cu interes discursul preşedintelui Fed, Jerome Powell, în cadrul simpozionului economic anual de la Jackson Hole, Wyoming. O eventuală indicaţie privind o politică monetară mai relaxată ar putea aduce un nou impuls pozitiv pentru piaţa cripto.

”Discursul lui Powell generează de obicei marcări de profit în avans. Ori de câte ori există incertitudine în comunicarea Fed, traderii preferă să-şi reducă expunerea.”, a declarat Satraj Bambra, CEO al bursei hibride Rails.

Acţiunile din sectorul cripto au avut o evoluţie solidă în ultimele luni, susţinută de includerea Coinbase în indicele S&P 500, IPO-ul reuşit al Circle şi adoptarea legii-cadru GENIUS Act pentru stablecoins. Cu toate acestea, pieţele se aşteaptă la o corecţie în august şi până la şedinţa Fed din septembrie, când investitorii speră la o reducere a dobânzii de referinţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.