Acţiunile au crescut luni, la nivel mondial, la cele mai înalte niveluri de la jumătatea lunii decembrie, după ce China şi-a redeschis graniţele, în timp ce randamentele obligaţiunilor de referinţă ale Trezoreriei americane au scăzut, pe măsură ce investitorii şi-au redus aşteptările privind noi creşteri ale dobânzilor de către Rezerva Federală, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Câştigurile au fost ample pe pieţele de acţiuni, indicele paneuropean STOXX 600 din Europa urcând aproape de maximul ultimei luni, în timp ce acţiunile pieţelor emergente au urcat cu 2,4%.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 1,25%, FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,33%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,68%.

Cel mai larg indice MSCI, al acţiunilor din Asia-Pacific, din afara Japoniei, a crescut la cel mai ridicatnivel din mai mult de şase luni.

”Piaţa citeşte că presiunile salariale scad destul de rapid şi consideră că este un factor pozitiv şi oamenii exprimă mai tare cuvintele aterizare lină”, a declarat Hani Redha, manager global de portofoliu multi-active la PineBridge.

În SUA, indicii au avut o evoluţie mixtă, cu indicii S&P 500 şi Nasdaq în creştere şi Dow Jones cu o uşoară scădere.

O aterizare lină este obiectivul ideal al politicii Fed după creşterea ratelor dobânzilor, o situaţie în care inflaţia încetineşte, dar nu există suficiente pierderi de locuri de muncă pentru a declanşa o recesiune.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.