Austria, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Statele Unite au ajuns joi la un acord cu privire la tranziţia de la taxele naţionale pe serviciile digitale contestate de Washington la noul acord fiscal global, convenit recent în urma negocierilor organizate de OCDE, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ţările europene au convenit să-şi retragă taxele naţionale pentru serviciile digitale, în conformitate cu acord încheiat între aproape 140 de ţări la începutul acestei luni privind noile reguli pentru impozitarea internaţională a corporaţiilor.

Acordul global prevede aplicarea unui impozit minim de 15% companiilor multinaţionale, care vor fi taxate în ţările unde îşi desfăşoară activităţile.

Ca parte a compromisului politic la care s-a ajuns joi, Statele Unite au fost de acord să renunţe la represaliile comerciale împotriva acestor ţări, pe motiv că impozitele lor discriminau pe nedrept companiile americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.