Achiziţiile de valută străină ale băncii centrale a Argentinei de la preluarea mandatului de preşedintele de către libertarianul Javier Milei, în decembrie, au depăşit miercuri 10 miliarde de dolari, arată calculele Reuters, în timp ce guvernul încearcă să şteargă un deficit profund al rezervelor nete, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atingerea acestui nivel în numai trei luni subliniază modul în care Milei, un economist outsider, face ca stabilizarea finanţelor publice să fie prioritatea sa, ajutând ţara să depăşească ţintele de acumulare a rezervelor valutare stabilite cu cu principalul său creditor, Fondul Monetar Internaţional (FMI).

”Este un nivel al datelor încurajator în ceea ce priveşte gestionarea rezervelor internaţionale. Obiectivul FMI de acumulare a rezervelor a fost deja atins pentru martie şi este la doar 2 miliarde de dolari distanţă de ţinta din decembrie”, a declarat firma de consultanţă EcoGo.

Banca centrală a cumpărat dolari aproape în fiecare zi de tranzacţionare - în afară de două zile de vânzare - de la inaugurarea în funcţie a lui Milei din 10 decembrie, iar achiziţiile s-au accelerat în martie.

Rezervele nete generale rămân în continuare în teritoriu negativ, în jurul valorii de -1,5 miliarde de dolari.

Această acumulare a venit, de asemenea, pe fondul unor msuri dure de austeritate şi de reducere a costurilor de către Milei, care a diminuat activitatea economică, creşterea şi producţia, cântărind cererea de dolari din partea companiilor şi persoanelor fizice.

Inflaţia este, de asemenea, peste 275%.

”Adâncirea recesiunii şi a inflaţiei stimulează vânzările de valută străină tezaurizată de companii şi persoane fizice”, a spus firma de consultanţă GMA Research, adăugând că acest lucru a contribuit la stimularea acumularii băncii centrale de valută forte.

Milei a înregistrat o victorie şoc în alegerile anului trecut, promiţând o revizuire majoră a economiei Argentinei după ani de crize, pe care le-a pus pe seama deficitelor fiscale profunde obişnuite, determinate de cheltuielile excesive ale statului.

El a promis un deficit fiscal ”zero” anul acesta.

Acumularea de dolari este, de asemenea, importantă pentru obiectivul său pe termen lung de a elimina controalele valutare şi, în cele din urmă, de a dolariza economia, deşi asta rămâne încă departe.

”Dincolo de aspectul pozitiv al acumulării de rezerve, nu cred că controalele vor fi încă ridicate, deoarece trebuie să aştepte şi să vadă cum se continuă să se îmbunătăţească bilanţul băncii centrale”, a declarat economistul Gustavo Ber din Buenos Aires.

Fundaţia Mediteraneeană a declarat că îmbunătăţirea rezervelor şi pieţele mai calme au dus la creşterea depozitelor în dolari la bănci, care au scăzut anul trecut în timpul incertitudinii electorale.

Aceste depozite au urcat la 16,5 miliarde de dolari, de la 14,1 miliarde de dolari când Milei a preluat mandatul.

Guvernul speră, de asemenea, că viitoarele recolte de soia şi porumb - principalele exporturi ale Argentinei - vor aduce un nou val de valută străină, deşi unii analişti au avertizat că o creştere recentă a pesoului pe pieţele paralele ar putea determina fermierii să reţină vânzările, deoarece obţin mai puţină monedă locală pentru dolarii lor.

”În cel mai rău scenariu, am putea ajunge într-un punct în care exportatorii sunt tentaţi să întârzie exporturile. Asta ar juca împotriva acumulării de rezerve valutare”, a spus Portfolio Personal Inversiones.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.