Zeci de artişti independenţi şi lucrători din domeniu s-au adunat vineri, într-o acţiune de protest colectivă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Acum, la Ministerul Culturii, premii inutile, obiecte inutile, oameni (artişti) inutili. Eu sunt angajat, îmi iau salariul, nu fac mai nimic, nu protestez, dar ma solidarizez cu artiştii independenţi. Ei sunt necesari! Nici nu ne dam seama ce-am fi fără ei. Ex: TNB este irelevant în ceea ce priveşte educaţia prin cultură şi artă faţa de Centrul de teatru educaţional Replika. Nu doar Ministerul Culturii este responsabil. Despre UNITER... mai există?”, a scris vineri, pe Facebook, actorul Mihai Călin.

Mesajul lui a fost preluat şi de actorul Marius Manole. Artistul Dan Perjovschi a punctat, alături de o fotografie a lui Petru Stratulat: „Protestul artiştilor independenţi în faţa Ministerului Culturii (care piratează Biblioteca Naţională ocupându-i spaţiile). Clădiroiu roşu din poze e Opereta, care stă neutilizată de un milion de ani pentru că a fost construită prost şi fără aprobări, o gaură neagră a culturii... de care nimeni nu pare să răspundă. Goală. Nefolosită. Acum este pe post de Monumentul Eşecului (mai bun ca orice Bolborea)”.

Acţiunea de protest, programată să dureze 40 de minute, a fost anunţată recent pe Facebook de Asociaţia Transsectorială a Independenţilor din Cultură - ATIC.

„Luna martie marchează un an de când vieţile noastre profesionale au fost suspendate. În acest an au avut loc nenumărate discuţii, consultări, am scris petiţii, am formulat cereri concrete, am strigat mesaje de ajutor către autorităţi. Răspunsurile nu acoperă problemele concrete şi diverse cu care se confruntă sectorul independent”, a fost transmis.

Asociaţia a punctat că în această perioadă au fost pierdute proiecte, bani, spaţii, dar şi colegi. „Unii ne-am luat joburi temporare ca să ne putem plăti chiriile. Alţii ne-am mutat la părinţi. Unii am renunţat. Alţii ne-am propus să rezistăm până la final. Pentru toate lucrurile pe care le-am pierdut în acest an şi pentru a semnala public faptul că artiştii/ artistele şi lucrătorii/ lucrătoarele independenţi/ independente sunt permanent într-o luptă de supravieţuire în care zi de zi asistăm la o dispariţie sau la o pierdere, revendicăm ziua de 26 martie ca fiind Ziua Supravieţuirii Artiştilor Independenţi”.

„Considerăm că am demonstrat de ani de zile relevanţa muncii noastre şi revendicăm o recunoaştere asumată de către instituţiile publice, prin crearea unor structuri permanente de sprijin financiar şi legislativ, proporţionale cu dimensiunea sectorului şi a impactului pe care acesta îl are”.

Au avut loc proteste şi la primăriile din Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Târgu Mureş şi la Palatul Prefecturi din Craiova.

Participanţilor le-a fost cerut să aducă un obiect legat de arta pe care o practică şi care şi-a pierdut sensul de când a început pandemia şi să îl lase în faţa instituţiilor care ar trebui să îi reprezinte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.