Mai multe evenimente sunt programate să aibă loc săptămâna aceasta, în ţară, pentru a marca 145 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa - 16 martie 1957, Paris) a fost sculptor, pictor şi fotograf, recunoscut drept pionier al modernismului. Este considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului 20. Între lucrările sale se numără „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului”, „Domnişoara Pogany”, „Rugăciunea”, „Somnul”, „Danaida” şi „Cap de copil”.

La Târgu Jiu vor avea loc între 18 şi 20 februarie, Colocviile „Brâncuşi”. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, Ministerul Culturii, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”.

Joi, de la ora 11.00, vor avea loc: expoziţie de sculptură mică „Brâncuşi, contemporanul meu”, sculptor Costel Păun, expoziţie de carte Brâncuşi, rememorare „Brâncuşi şi Maria Tănase”, moment evocator creat de CJCPCT şi Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, la Sala de expoziţie a CJCPCT Gorj. La ora 17:00, în Parcul Central va avea loc lansarea lucrării „Cula de pe Digul Jiului”, autor Adina Andriţoiu, şi a revistelor „Confesiuni” nr. 59-60 şi „Brâncuşi” nr. 5.

Vineri, de la ora 10.00, în Parcul „Coloanei fără Sfârşit”, va avea loc expoziţia naţională de desene în creion şi cărbune „Întâlnire cu Brâncuşi”, organizată de Asociaţia culturală „Tătărescu” şi Asociaţia cultural-istorică „Dumitru şi Maria Pleniceanu”. La ora 11:00, la Galeriile Municipale de Artă, va avea loc vernisajul expoziţiei „Obiect. Culoare. Desen. Instalaţie” a Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

La Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”, de la ora 12:00, va avea loc inaugurarea expoziţiei de sculptură „SINAXA” a artistului Laurenţiu Mogoşanu, iar la ora 12:30, vor fi prezentate filmele „Hobiţa, tractorul şi Coloana” şi „Români care au schimbat lumea”, producţii TVR regizat de Cornel Mihalache, şi masa rotundă: „Brâncuşi în lumea filmului”.

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” va găzdui, de la ora 16:00, lansarea filmului „Omagiu lui Brâncuşi, pe Calea Eroilor”, poem cinematografic scris şi regizat de Sergiu Cioiu. Tot atunci va avea loc şi recitalul susţinut de Sergiu Cioiu şi Maia Morgenstern. Evenimentul este transmis în direct de TVR Craiova, TVR 3 şi online, pe Facebook şi YouTube. La ora 20:00, tot aici, va fi prezentat eseul vizual teatral „Sărutul”, concept Horaţiu Mihaiu, coregrafie Mălina Andrei.

La Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”, de la ora 18:00, va putea fi vizitată expoziţia de grafică „Desene în limba română” a lui Florin Preda Dochinoiu, va avea loc momentul artistic „Brâncuşi - drumul spre devenire” susţinut de elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”, şi un recital al cvartetului „Accente”.

Un concertul aniversar „145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, susţinut de Orchestra Română de Tineret, dirijată de CRistian Mandeal, organizat de Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română" în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, sub patronajul Ministerului Culturii, va fi difuzat la Radio România Muzical, de la ora 15:30, la TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova, de la ora 21:00, iar la TVR 1, pe 20 februarie, de la ora 14:30. Soliste sunt Monica Bejenaru – voce şi Simina Croitoru – vioară, iar programul va fi ilustrat cu imagini ale operelor lui Brâncuşi din Muzeul Naţional de Artă al României.

În Bucureşti, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, va putea fi vizitată expoziţia „Mirrors of Brâncuşi”. Vineri, la ora 12:00, va avea loc un tur ghidat al expoziţiei, realizat de Silvana Dulamă - Popa (curatorul expoziţiei) şi Ilina Schileru (fotograf şi curator).

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) va organiza vineri o proiecţie online a filmului documentar „Lizica Codreanu - o reconstituire", realizat de CNDB în 2020. Lizica Codreanu (1901, Bucureşti – 1993, Louveciennes), dansatoare şi coregrafă de origine română, apropiată a grupurilor de avangardă din Paris, a revoluţionat într-o carieră fulgerătoare codurile dansului de la începutul secolului XX. În 1922, sculptorul Constantin Brâncuşi a confecţionat un costum de dans pentru ea şi a invitat-o să creeze un dans în atelierul său, printre sculpturi. Toată acţiunea a fost documentată de Brâncuşi cu ajutorul unui aparat Thornton Pickard cu burduf şi cremalieră, rezultând un număr de şapte imagini.

Biblioteca Naţională a României va organiza, pe 20 februarie, de la ora 12:00, evenimentul „Dialoguri la masa tăcerii - 145 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi”. Evenimentul va avea loc pe platforma Zoom şi va putea fi urmărit pe canalul de YouTube al BNaR.

Ateneul Naţional din Iaşi organizează vineri un program de manifestări care va începe la ora 13:00 cu lansarea proiectului cultural „Luna Sculptorilor Români”. Sculpturi semnate de artiştii Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Richard Hette, Oscar Han, Ion Jalea, Ion Iancuţ, Dan Covătarul, Gheorghe Adoc, Gabriela Adoc, Rădulescu Gir, Boris Caragea, Cornel Medrea, Gheorghe Munteanu, Felix Aftene, Iftimie Bârleanu, Gheorghiţă Brădăţanu, Constantin Crengăniş, Vladlen Babcineţchi, Alin Neacşu, Leontin Păun, Lucian Smău şi Sorin Purcaru vor putea fi admirate în foaierul Ateneului ieşean.

Lucrări din patrimoniul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, specializarea sculptură, al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” din Iaşi vor fi expuse atât în interiorul, cât şi în exteriorul clădirii.

Alături de cele peste 40 de lucrări de sculptură, publicul va vedea, în premieră, o scrisoare scrisă şi semnată olograf de Constantin Brâncuşi. Expoziţia va fi deschisă timp de 30 de zile.

Programul dedicat acestei zile va continua cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Creaţia lui Brâncuşi”, de la ora 13:30, în Mica Galerie de Artă, aflată la etajul întâi al Ateneului. Expoziţia conţine fotografii ale celor mai cunoscute opere create de Constantin Brâncuşi.

De la ora 14:00, în Galeria Veche va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografie semnate Iftimie Bârleanu, iar de la ora 17:00, la Capela Artiştilor din cadrul Ateneului Naţional din Iaşi, va fi oficiată slujba de pomenire a marilor sculptori români trecuţi la cele veşnice.

Pe faţada Ateneului vor fi proiectate, începând cu ora 18.00, imagini ale marilor sculptori români. De asemenea, Ateneul va fi iluminat arhitectural în culorile tricolorului.

De la ora 19.00, la Sala „Eduard Caudella” – Casa Balş a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, va avea loc un concert omagial al Corului Marii Uniri, dirijor Andrei Fermeşanu, alături de Corul de Copii al Municipiului Iaşi, dirijat de Raluca Zaharia. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu respectarea măsurilor de distanţare fizică.

Ziua se va încheia la Cinema Ateneu, unde, de la ora 20:00, va rula filmul „Constantin Brâncuşi – coloana sau lecţia despre infinit”, un documentar semnat de Laurenţiu Damian.

Muzeul Naţional Bran va organiza de Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”, online, în colaborare cu elevi de la Liceul „Sextil Puşcariu" din Bran, evenimentul „Brâncuşi titanul sculpturii moderne".

Teatrul Maghiar de Stat Cluj difuzează vineri, de la ora 19:00, pe pagina sa oficială de Facebook, spectacolul „Iona", de Marin Sorescu, în regia lui Gábor Tompa. În această producţie, Iona este artistul Constantin Brâncuşi. Spectacolul este realizat în co-producţie cu Teatrul Nottara din Bucureşti.

Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova va dedica amintirii lui Brâncuşi spectacolul „Obsesii", de Claudiu Sfîrschi-Lăudat, în regia lui Yiannis Paraskevopoulos, la sala Amza Pellea, începând cu ora 19:00.

La Râmnicul Vâlcea va fi organizat, online, de la ora 17:00, simpozionul „Sculptură literaturii şi matematica artei“, iar de la ora 19:00, clădirea Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea va găzdui o proiecţie video.

Pe site-urile Primăriei Constanţa şi ale mai multe instituţii şcolare va f prezentat filmul documentar „Constantin Brâncuşi, între Pământ şi Cer pe Calea Sufletelor", producţie Trinitas TV. 

Vor fi susţinute lecţii-dezbatere pe tema artei lui Brâncuşi, la trei unităţi de învăţământ din municipiul şi judeţul Constanţa: Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Constanţa şi Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie Sud.

Expoziţie tematică „Brâncuşi în bibliotecile din Constanţa”, organizată de Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa, va prezenta cărţi despre Constantin Brâncuşi din patrimoniul său.

Casa de Cultură a Municipiului Tecuci şi Biblioteca Municipală „Ştefan Petica” vor organiza expoziţii cu fotografii, cărţi despre opera sculptorului şi documente ale vremii. Pe 19 februarie, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” va organiza o întâlnire online cu personalităţi locale despre viaţa şi influenţa operei lui Brâncuşi.

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”, Muzeul Naţional George Enescu, Centrul de Cultură „George Apostu”, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Ateneul Român din Iaşi şi Muzeul Naţional de Istorie a României vor proiecta, pe 19 februarie, de la ora 19:00, pe faţadele clădirilor sau vor rula în interior un documentar despre Constantin Brâncuşi, pe tot parcursul zilei. De asemenea, filmul va fi distribuit şi pe paginile oficiale de Facebook ale acestor instituţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.