Academia Română organizează, împreună cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, celebrarea Zilei Limbii Române, în data de 31 august. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, simultan la sediul celor două instituţii, în Aula Academiei Române din Bucureşti şi în Sala Azurie de la Chişinău. Membrii celor două Academii se vor întâlni în cadrul unei sesiuni ştiinţifice comune ce se va desfăşura în format mixt, cu participarea presei şi a publicului care va dori să cinstească această sărbătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestarea va fi deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi de acad. Ion Tighineanu, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În cadrul programului, în Aula Academiei Române de la Bucureşti, vor lua cuvântul academicenii Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care va susţine prelegerea „Limba română veche în viziunea lui Eugen Coşeriu“,  Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române, care va aduce un elogiu limbii române, prezentând începuturile vocabularului filosofic în spaţiul românesc şi va face câteva remarci cu privire la experienţa eminesciană a lecturilor kantiene, şi Gheorghe Chivu, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, care va vorbi despre vitalitatea limbii române.

La Chişinău, acad. Mihai Cimpoi, preşedinte al Consiliului Consultativ al Academicienilor din Academia de Ştiinţe a Moldovei, va susţine prelegerea „Limba Română – Casa Fiinţei Noastre“, acad. Gheorghe Ghidirim va vorbi despre limba română ca factor identitar unificator, în cadrul prelegerii „Limba română – limba noastră a tuturor“, iar Valeriu Matei, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Editurii Academiei Române, va prezenta câteva aspecte din „Bătălia pentru legalizarea limbii române şi a alfabetului latin în Republica Moldova“.

Vor susţine, de asemenea, prelegeri profesorii universitari Rodica Zafiu, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti“ al Academiei Române – „Limba română în contextul globalizării“, Viorel Vizureanu, decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti şi directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române – „Valenţele culturale ale limbii române în activitatea Sfântului Antim Ivireanul“ şi Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti – „Este limba română o limbă sui-generis? Consideraţii istorice şi comunicative“.

Sesiunea festivă de celebrare a Zilei Limbii Române va continua cu deschiderea, la Chişinău, a lucrărilor Congresului Mondial al Eminescologilor, aflat la a XII-a ediţie.

În cadrul evenimentului, după cuvântul de deschidere adresat de acad. Mihai Cimpoi şi un mesaj de salut al europarlamentarului Maria Grapini, va avea loc o sesiune specială, cu titlul „Academician Eugen Simion – 90“, în cadrul căreia academicianul Mircea Martin, poetul Ion Hadârcă şi Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, vor evoca activitatea şi opera acad. Eugen Simion, personalitate marcantă a culturii române, de la a cărui naştere s-au împlinit 90 de ani.

Cu acest prilej vor fi lansate volumele „Eugen Simion, om al întregului cultural“, de Mihai Cimpoi, şi „Texte despre Basarabia“, de Eugen Simion.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 august, ca urmare a unei iniţiative legislative aprobate de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“, pentru a transmite, astfel, mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.
31 august este ziua în care, în 1989, Parlamentul de la Chişinău a votat legea care prevedea revenirea în Republica Moldova la limba română şi la grafia latină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.