Actriţele Mariana Mihuţ, Oana Pellea şi Maia Morgenstern şi mezzosoprana Ruxandra Donose se numără între artiştii care vor participa pe 15 ianuarie la un eveniment special organizat de Ministerul Culturii la Bucureşti pentru a marca Ziua Naţională a Culturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ziua Culturii Naţionale reprezintă, în fiecare an, un prilej de a aduce în prim-plan personalităţile care ne onorează prin dedicarea şi munca lor, dar şi de a vorbi despre  ţara noastră ca destinaţie culturală pentru cei interesaţi să ne cunoască istoria, tradiţiile, obiceiurile şi artiştii - tezaur, a transmis joi Ministerul Culturii.

Pe 15 ianuarie, începând cu ora 19:00, MC şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău organizează un eveniment care va aduce pe scena TNB artişti de seamă precum Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focşa, Aliona Triboi, Oana Pellea, Mariana Mihuţ, Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, soprana Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Daniel Magdal şi baritonul Iordache Basalic.

„Avem o datorie sacră. Aceea de a ne onora personalităţile, operele de artă şi patrimoniul naţional. Îi încurajez pe români, de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici, să continue să îşi respecte istoria, identitatea naţională şi tradiţiile, pentru că acestea reprezintă singura carte de vizită care nu îşi va pierde nicicând valoarea. La mulţi ani!”, a transmis ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Programul include şi proiecţia a două filme care prezintă istoria Teatrului Naţional din Chişinău şi pe cea a Operei Naţionale Bucureşti (ambele instituţii aflându-se în an centenar), un recital de poezii ale lui Mihai Eminescu şi un concert al Orchestrei ONB.

De asemenea, în foaierul TNB va avea loc o expoziţie de artă, prin implicarea ArtSafari, printre lucrările expuse regăsindu-se opere ale marilor pictori Nicolae Tonitza şi Nicolae Grigorescu.

Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită şi în instituţiile aflate în subordinea Ministerului Culturii, care vor organiza evenimente atât cu prezenţă fizică, cât şi în format online.

Ministerul Culturii finanţează şi 23 de proiecte şi acţiuni culturale, prin programul de finanţare dedicat Zilei Culturii Naţionale, pentru care, în anul 2022, a fost alocată suma de 500.000 de lei. 

La eveniment vor adresa un mesaj ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, şi Ministrul Culturii din România, Lucian Romaşcanu.

TVR1, TVR Internaţional şi TVR Moldova vor transmite live evenimentul de la Teatrul Naţional Bucureşti. 

Ziua Culturii Naţionale, ajunsă la a 12-a ediţie şi celebrată în fiecare an la data aniversării poetului Mihai Eminescu, este o sărbătoare cu statut naţional, iniţiată de Academia Română în anul 2010. Manifestările dedicate acestei zile au ca scop promovarea valorilor culturii naţionale în toate comunităţile locuite de români.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.