Volumul colectiv „Pe sub păsări şi peste peşti”, scris de mai mult de 40 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani, care au participat la Incubatorul de lectură, proiect iniţiat de scriitoarele Svetlana Cârstean şi Ana Maria Sandu, va fi distribuit gratuit în şcolile din Delta Dunării şi va fi disponibil spre descărcare în format electronic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atelierele s-au desfăşurat online, în luna iulie, sub forma unor module gratuite de câte 3 zile, pentru copiii din localităţile Vişina, Mila 23, Crişan, Jurilovca, Mahmudia, Sălcioara, Sulina şi Sfântu Gheorghe. Incubatorul de lectură a reuşit să-i reîmprietenească pe copii cu literatura, dovedind că scrisul şi cititul pot fi instrumente dibace de explorare a sentimentului de apartenenţă la un spaţiu unic – Delta Dunării.

Svetlana Cârstean şi Ana Maria Sandu le-au înlesnit copiilor accesul la texte literare inedite, precum „Elice”, de Simona Popescu, „Robinson Crusoe”, de Daniel Defoe, „Lumina e ca apa”, de Gabriel García Márquez, şi „Vulpea albastră”, de Sjón.

Textele scrise de-a lungul atelierelor, plecând de la aceste lecturi, au fost ilustrate de Maria Mălcică şi, în final, legate în cartea „Pe sub păsări şi peste peşti”, care va fi distribuită gratuit în şcolile din Delta Dunării şi care este disponibilă spre descărcare în format electronic.

Pe lângă scrisori şi poveşti, volumul cuprinde poemul colectiv în lanţ despre lumea pe care o cunosc copiii cel mai bine, Delta. „Stuful foșnește mereu” este scris de 31 de autori şi are 180 de versuri. În volum şi-au găsit locul şi textele invitaţilor speciali: campionul Ivan Patzaichin, scriitorul Florin Bican, Oana Paula Popa (cercetătoare la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa") şi ale iniţiatoarelor proiectului, dar şi eseul foto-literar al fotograful Adi Bulboacă.

Lansarea cărţii va avea loc online, pe 24 noiembrie, de la ora 14:00, în prezenţa autorilor şi va fi transmisă pe pagina de Facebook Rowmania.

Autorii volumului colectiv sunt: Daniel Abaianiţ, Teodor Afanase, Andreea Roberta Belu, Emelian Bucur, Bianca Buhaev, Raluca Ioana Buzatu, David Cacencu, Florentina Caramilea, Remus Călin, Sebastian Mihai Cepoiu, Cristian Ciobanu, Ana Maria Condrat, Rareş Cozma, Maria Cuzmin, Raul Mihai Cvas, Cosmin Derughin, Irina Dîba, Maria Drăghici, Maria Feodot, Paula Filimon, Codrin Gheorghe, Diana-Maria Gheorghe, Vlad Hapcă, Alexia Florina Haralambie, Dănuţa-Cristina Iancu, Ionuţ Valentin Ioica, Alviana Ivanov, Alexandra Lovin, Ana Luchici, Maria Loredana Marcu, Sebastian Andrei Martinov, Răzvan Maxim, Cezar Moisă, Andrei Neagu, Toni Nichita, Ana-Maria Pera, Mario Perijoc, Elena Petrică, Gabriela Răucescu, Denisa Teodora Scacioc, Andreea Alexandra Silai, Anastasia Trifonov şi Alexandru Tureac. 

Profesori coordonatori au fost Florentina Condrat (Şcoala Gimnazială Jurilovca), Paulina Militaru (Şcoala Gimnazială Mila 23), Anca Olaru (Şcoala Gimnazială Crişan) şi Larisa Ţurlică (Liceul Tehnologic „Vasile Bacalu" Mahmudia).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.