Revista Vogue din Statele Unite şi-a cerut scuze cititorilor pentru că a susţinut că Gigi Hadid şi Zayn Malik ar reprezenta ”fluiditatea de gen”, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un interviu, fostul membru al grupului One Direction şi modelul american vorbesc despre cum îşi împrumută haine. Fostul membru al trupei One Direction şi modelul american apar îmbrăcaţi cu ţinute colorate pe coperta numărului din august al revistei, iar într-un interviu aflat în interiorul publicaţiei, cei doi vorbesc despre faptul că împrumută haine unul de la altul.  

Într-un comunicat transmis vineri, un purtător de cuvânt al Vogue a spus: ”Povestea avea menirea să scoată în evidenţă impactul pe care fluiditatea de gen şi comunităţile non-binare îl au asupra modei şi culturii. Ne pare foarte rău că articolul nu a reflectat corect acest spirit. Vom continua acest dialog cu mai multă precizie”.

Fluiditatea de gen se referă la absenţa unei identităţi de gen stabilite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.