Serialele "Las Fierbinţi" şi "Vlad", show-urile "Şef sub acoperire", "Vocea României" şi "MasterChef", filme în premieră fac parte din grila de toamnă a postului Pro Tv care a fost anunţată miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua grilă va începe de vineri, 6 septembrie, cu "Vocea României!". Sezonul nouă al emisiunii-concurs îi aduce pe Tudor Chirilă, Smiley, Irina Rimes şi Horia Brenciu în calitate de antrenori, gazdă fiind Pavel Bartoş. În fiecare vineri, de la 20.30, vor fi ediţii "Vocea României" cu opt audiţii pe nevăzute, patru knockout-uri, o ediţie de confruntări şi trei show-uri live.

Filmul Pro a fost programat în fiecare sâmbătă şi duminică. Cele 40 de filme, în premieră la Pro TV, din această toamnă au adus încasări de peste 9 miliarde de dolari la box office. Regizori şi actori de calibru, producţii internaţionale, dar şi comedii româneşti îndrăgite vor fi difuzate de la ora 20.00 şi de la 22.00.

Serialul "Vlad" va fi difuzat în fiecare luni, începând din 9 septembrie, de la ora 20.30. Al doilea sezon al serialului vine şi cu noutăţi în distribuţie: Elvira Deatcu şi Anda Sârbei le vor interpreta pe Delia şi Iulia.

Show-ul culinar de divertisment "MasteChef" revine la Pro TV din 9 septembrie, de la ora 22.30. Şi continuă în primele patru zile ale săptămânii. De luni până joi, Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru şi artistul şi expertul în vinuri Cosmin Tudoran vor decide soarta celor care visează să obţină şorţul MasterChef. 

"Las Fierbinţi" începe din 10 septembrie. Serialul va fi difuzat în fiecare marţi şi joi, de la ora 20.30, iar "Şase, vine Profu’" va fi în programul Pro Tv în fiecare marţi, la ora 21.30, începând din 10 septembrie. Mişu (Andi Vasluianu) devine în scurt timp ca un magnet pentru elevi şi, prin metodele lui... mai puţin ortodoxe, le câştigă inimile şi încrederea. Iar totul se complică atunci când apare Ana Casian (interpretată de Aida Economu) în peisaj. Adică profa.

Emisiunea "Visuri la cheie!" revine din 11 septembrie în grilă, fiind difuzată în fiecare miercuri. De la 20.30, Dragoş Bucur şi echipa de arhitecţi formată din Alina Vîlcu, Cristina Joia, Laura Boghiu, Omid Ghannadi şi Valentin Ionaşcu sunt pregătiţi să ofere şansa la un nou început pentru 13 visuri. 

Din 19 septembrie, în fiecare joi, este programată emisiunea "Şef sub acoperire!", de la ora 21.30. Companii mari, ale căror produse/servicii le folosim cu toţii, vor avea, timp de mai multe zile, un “nou angajat”: şefii companiilor intră sub acoperire şi trec la muncă - mătură străzi, împart colete, fac blatul de pizza şi multe altele. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.