Virgil Ianţu, prezentatorul emisiunii concurs de cultură generală „Câştigă România!” de la TVR 2, a anunţat că are Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentatorul TVR, deşi a fost extrem de atent cu protecţia şi cu normele de igienă, a fost depistat pozitiv la testul Covid-19, se arată într-un comunicat al Televiziunii Publice. 

"Din fericire, Virgil a făcut o formă uşoară a bolii, se simte bine şi spune că va trece cu bine peste această încercare", potrivit anunţului. 

"A fost o experienţă care m-a facut să îi apreciez şi mai mult pe cei care în fiecare zi se expun pentru a ne face pe noi bine. Pe voi vă rog doar să nu lăsaţi garda jos şi să vă protejaţi cât puteţi, purtând mască şi exagerând cu igiena. Asta pentru voi şi pentru cei dragi vouă. Vă doresc sănătate, iar mie îmi doresc negativare rapidă!”, a spus Virgil Ianţu. 

Telespectatorii TVR - fani ai lui Virgil Ianţu şi ai emisiunii „Câştigă România!”- se pot bucura în continuare de emisiune. Programul a fost înregistrat integral şi toate cele 59 de espisoade vor fi difuzate pe TVR 2 conform programării.

Cel de-al şaptelea sezon al emisiunii „Câştigă România!” este transmis pe TVR 2, de luni până joi, de la ora 20.00.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.