Filarmonica "George Enescu" celebrează, joi şi vineri, legăturile cultural-istorice cu Franţa printr-un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi violonistul David Grimal, fondator al ansamblului francez Les Dissonances.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concertele, dirijate de maestrul Christian Badea, sunt un omagiu adus Franţei şi culturii franceze, în anul care marchează 100 de ani de la moartea lui Claude Debussy (1862-1918). Din anul 1859, când Napoleon al III-lea a sprijinit Unirea Principatelor Române, şi până la Generalul Henri Berthelot, coordonator activ al eforturilor româneşti pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, şi Georges Clemenceau, preşedintele francez care la Conferinţa de la Paris a susţinut Marea Unire, Franţa a reprezentat în mod tradiţional un punct esenţial de sprijin politic, dar şi un model cultural pentru România.

"În contextul aniversării Centenarului, la concertele Filarmonicii din 6 şi 7 decembrie, contribuţia Franţei la realizarea statului român modern este onorată, printr-o selecţie de lucrări scrise de cei mai cunoscuţi compozitori francezi moderni - Claude Debussy şi Maurice Ravel. Franţa va fi reprezentată nu numai de muzică, ci şi de solistul serii, ilustrului violonist David Grimal, care dă dovadă de o aceeaşi uşurinţă atât în repertoriul contemporan, cât şi în cel clasic. Profunda cunoaştere a tuturor epocilor creatoare îi permite lui Grimal o abordare sonoră, estetică şi filosofică personală, unică. E o bucurie să-l avem invitat, în aceste seri, pe scena Ateneului", apreciază Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu".

Violonistul David Grimal a fost prezent în România, alături de orchestra Les Dissonances în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", ediţia din 2015. Celebrul violinist a revenit, în 2016, pe scena Ateneului Român, cu o propunere: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, prezentată în două concerte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.