Vioara la care a cântat Wolfgang Amadeus Mozart în copilărie este transportată, vineri, în China, pentru o vizită a membrilor guvernului austriac în această ţară, urmând să fie folosită de o elevă în vârstă de şapte ani care va susţine un recital dedicat preşedintelui Xi Jinping, scrie AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eleva, Anna Caecilia Pfoess, „ne va însoţi în calitate de ambasador muzical şi reprezentant al Austriei ca ţară şi cultură”, a spus preşedintele austriac Alexander Van der Bellen.

„Va susţine un recital minunat, sunt convins”, a mai spus Van der Bellen, înainte de a pleca spre China însoţit de o delegaţie de 200 de persoane, între care se numără politicieni şi oameni de afaceri.

Pfoess va cânta la banchetul care va avea loc duminică, în prezenţa preşedinţilor Xi Jinping şi Alexander Van der Bellen. Ea va interpreta compoziţii ale lui Mozart dar şi ale altor compozitori austrieci şi chinezi.

Această vioară ar fi fost făcută în anii 1740 şi până în anul 1820 i-a aparţinut surorii lui Mozart, Maria Anna, poreclită Nannerl.

Din anul 1896, vioara face parte din colecţia Fundaţiei Mozarteum din Salzburg şi este expusă de obicei în casa unde a fost născut compozitorul, în prezent muzeu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.