Vintilă Mihăilescu, Dumitru Prunariu şi Magda Cârneci se numără printre personalităţile care deapănă amintiri cu şi despre Sânziene şi noaptea lor, sărbătoare care este marcată anual pe 23 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anul acesta, în Bucureşti, au loc mai multe evenimente dedicate nopţii magice.

Unul dintre ele - o sărbătoare urbană cu muzică românească veche, jazz, expoziţii şi ateliere, va avea loc vineri, de la ora 19.00, în gradina ADP Sector 1, unde vor fi invitaţi să spună poveşti trupa Trei Parale, Mircea Vintilă, Luiza Zan & Iulian Pavelescu şi Şcoala de Balet Jaqueline.

Membri şi prieteni ai Asociaţiei Culturală "Patrimoniu pentru Viitor”, organizatoarea evenimentului, au transmis mai multe mărturii.

Dr. Doina Isfanoni, istoric de artă, cercetător etnolog

În curgerea fluidă a timpului există nişte popasuri, altele decât zilele oficiale de răgaz, altele decât credinţa creştină ne învaţă şi altele decât dorinţele noastre instituie. Aceşti timpi tradiţionali ritualici vin dintr-o cunoaştere străveche a lumii şi a oamenilor. E foarte incitant să cunoaştem acest lucru, pentru că ne ajută să ne descoperim.

Sânzienele patronează solsţiul de vară, numit popular şi crucea verii. Este un tip de răspântie între viaţă şi moarte, un timp al preaplinului periculos, ceea ce în artă se defineşte prin sublim, mă atrage, mă fascinează, dar ştiu că s-ar putea să am mari necazuri, s-ar putea să am chiar viaţă în pericol. Nu întâmplător spiritul feminin patronează solstiţiul de vară, feminitatea fiind generatoarea vieţii, sarea pământului.

Sânzienele sunt entităţi imateriale cu chip feminin. Aceste zâne, care pot fi trei, pot fi şapte, ca şi Ursitoarele, că şi Rusaliile, respectiv Ielele, Frumoasele, Dânsele, patronează un moment de tulburări cosmice. Soarele ajunge la apogeu, la maximum de strălucire, când omul se teme de forţa lui. Pentru protecţie, există prescripţii mitologice şi ritualice, descântece de soare sec. Soarele Sânzienelor este în antinomie cu soarele roditor, aducător de belşug şi sănătate. În plan vegetaţional, este momentul când, dacă nu fructifici tot ce a crescut şi a ajuns la apogeul biologic, vei pierde acest preaplin.

Omul modern are nevoie de inefabil, de mister, care se concretizează şi în tradiţia Sânzienelor, tradiţia îi dă şansa dialogului cu sinele, şansa de a se cunoaşte în ce are mai tainic: sufletul.

Mihaela Miroiu, profesor universitar doctor

După apus veneau fetiţele din vecini şi ne făceam cununi de margarete cu sânziene, pe care le purtam în acea seară, fiindcă eram încă prea mici pentru noaptea cea magică. Cea în care fetele mari îşi aruncau cununile pe casă şi făceau legăminte de ”soaţe”. Era noaptea în care străbunica mea aduna plante de leac până ce zorii destrămau magia. Sânzienele mele din sătucul transilvan nu aveau petreceri. Erau discret şi profund femeieşti. O însoţire, până la contopire, cu Gaia, Glia, Matrix, Matram, Maica. Mai târziu, mult mai târziu, am transformat acea stare în filosofie.

Dumitru-Dorin Prunariu, cosmonaut

Când eram elev, spre sfârşitul lui iunie eram deja în vacanţă şi mergeam des cu un grup de colegi, deja buni prieteni, pe munte. Piatra Mare, Piatra Craiului, Ciucaş, Bucegi erau destinaţiile noastre preferate şi oarecum apropiate de Braşovul natal. Marea plăcere era când seara târziu ieşeam din cabana în care urma să înnoptez şi mă aşezam pe spate într-o poieniţa privind cerul. Fără nici o lumină perturbatoare în zonă, parcă mă cufundam în oceanul de stele dese şi strălucitoare, şi aveam impresia ca le simt, că fac parte din ele, încercând ca pe constelaţii să le descifrez poveştile şi misterele. Incitat şi de impulsuri adolescentine, având în minte şi numele piesei de teatru a lui Camil Petrescu, Jocul Ielelor, deşi fără legătură cu acţiunea acesteia, mă aşteptăm uneori ca din stele printr-un cer cu porţile deschise să coboare acele zâne care să încurce sau să descurce vieţile unora, să danseze vaporizate în voaluri semitransparente, să-şi pună pe cap coroniţe din flori de sânziene, făcând legătură între lumea de dincolo şi lumea pământeană. Uneori aţipeam şi totul se transformă într-un vis cu imagini fantastice ca în basmele cuibărite demult în subconştient. Aveam astfel impresia că fac parte din altă lume în altă parte a Universului, ispititoare şi fascinantă în acelaşi timp. Numai că noaptea nu era prea lungă, trebuia să şi dorm, protejat între pereţii cabanei, iar când zorii dimineţii alungau sclipirea stelelor visul despre sânziene şi plutirea prin Univers de peste noapte se spulberau şi viaţa îşi intra în normal. Rămâneam cu nostalgia sentimentelor de peste noapte, aşteptând desigur următoarea noapte senină petrecută pe munte.

Manuela Plăpcianu, antreprenor social

Mare responsabilitate, mare, pe umerii firavi ai florilor de sânziene. Ce caleidoscop vivat, aproape nimic nu se mai întâmplă sub soare fără directa lor implicare. Creştine ori pagâne, antice ori mai recente, onirice ori pământene, din cultul morţilor în ritualul căsătoriei, de la amuţitul cucului la Buna Vestire ori până la  solstiţiu de vară, de la slute la zâne, de la peţit la oblojit, de la deloc corectele politic târguri de fete până la închegatul laptelui, de la foc la rouă, toate, dar toate sunt legate de petalele trecătoare ale florilor de sânziene.
Şi faţă de alte surate, sânzienele nu operează doar în spaţiul transcendent, ele vin cu soluţii. Sunt sedative, analgezice, antiinflamatoare. Rezolvă tot: de la  problemele de cuplu (cum spuneam au efect sedativ şi acţiune  cicatrizantă), la toate relele, văzutele, nevăzutele, numitele ori nenumitele.

Vintilă Mihăilescu, antropolog

Pe la începutul anilor 1990, am făcut un mic teren antropologic într-un sat în apropiere de Târgovişte. Veţi vedea – ne-au îndemnat autorităţile judeţene – acolo tradiţiile s-au păstrat ca nicăieri în altă parte! Mai auzisem asemenea expresii de patriotism local, dar curiozitatea a fost mai mare. Şi, într-adevăr, de Sânziene am asistat la un spectacol cât se poate de ”arhaic”, cum prietenul meu Radu Răutu, un folclorist mult mai experimentat decât mine, nu mai văzuse prin ţară. Curiozitatea ne-a împins mai departe: cum se explică totuşi acest ”arhaism” într-o zonă în care străvechiul ritual se ”diluase” mult în ultimele decenii?
Şi am aflat...
Prin anii 1980, în plină Cântarea României, nişte dascăli din satul respectiv, supăraţi că localitatea lor nu câştiga nici un premiu, s-au hotărât să readucă la viaţă Sânzienele, de care bătrânii satului îşi mai aduceau aminte. Drept care au recurs... la Cantemir! Au citit cu grijă relatarea sa de acum trei secole, au ales un grup de elevi din sat şi le-au învăţat pe fete vechiul obicei. În anul următor au câştigat un premiu judeţean.
De atunci însă, ritualul a fost repetat an de an, cu (aproape) aceeaşi complexitate ca pe vremea lui Cantemir. Când am ajuns noi pe teren, toţi sătenii ne-au asigurat că ”aşa se face la noi dintotdeauna!” Nu era chiar adevărat, dar era tare frumos. De fapt, tradiţiile nu sunt atât ceea ce avem, cât ceea ce cultivăm!

Sabina Pop, regizor

Din păcate pentru mine, nu am trăit sărbătoarea în copilărie şi, deci, nu am amintiri despre ea. Deh, copil de oraş, copilărie de Bucureşti...! Cu atât mai valoros mi se pare să o trăiesc acum, prin intermediul Asociaţiei ”Patrimoniu pentru Viitor” căci eu cred că, aşa cum spune Constantin Brâncuşi, ”ne aflăm cu toţii la sfârşitul unei lumi (...) şi este necesar să ne întoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ce s-a pierdut” pe parcurs.

Măriuca Talpeş, matematician şi antreprenor

Sărbătoarea de Sânziene a devenit pentru mine, de şapte ani încoace, o seară de poveste, într-o grădină luminată delicat, îmbogăţită cu multă muzică, teatru, artă, dans-unde mulţi copii descoperă şi crează mici opere de artă iar noi, adulţii, ne lăsăm purtaţi în visele copilăriei noastre.

Magda Cârneci, poetă

Am fost cândva în Transilvania, într-un sat de lângă Târgu-Mureş. Am petrecut acolo o vară minunată, printre case de ţară, uliţe, păduri şi vâlcele, care m-au umplut de bucurie şi linişte. Într-o dimineaţă, am urcat pe o colină din afara satului, pe care văzusem un arbore mare, maiestuos. Apropiindu-mă de el, am observat că era o specie de stejar, era un gorun. Era un gorun mare, gros, probabil foarte bătrân şi totuşi plin de frunze crestate, verde întunecat şi de păsări ciripitoare. M-am apucat să îmbrăţişez gorunul, a fost o pornire mai presus de raţiune, şi am rămas câteva clipe cu braţele lipite de coaja sa aspră şi răcoroasă. În acel moment, am auzit de sus, de deasupra coroanei gorunului, un fel de scurtă arie muzicală. Era ca un cor serafic de voci feminine înalte, care adia melodios într-un cânt fără cuvinte, extrem de armonios. Am rămas interzisă - dar am crezut că mi s-a părut.

Peste o săptămână, deja întoarsă la Bucureşti, am deschis din întâmplare televizorul. Era o duminică liniştită şi la o emisiune de reportaje, mare mi-a fost mirarea când am văzut pe ecran cum un bărbat înregistrase interiorul şi zgomotele pădurii dintr-un sat transilvănean, şi cum, între alte sunete, se auzea discret, dar suficient de limpede, firul de melodie serafică pe care eu îl auzisem cu o săptămână în urmă.
Până atunci nu crezusem cu adevărat în Sânziene. De atunci, am crezut. Şi asta mi-a umplut viaţa de o dimensiune luminoasă, rapsodică.

Simona Miculescu, diplomat

Seara de Sânziene îmi aduce aminte de magia vacanţelor mele la bunici, petrecute într-un sătuc pierdut între dealurile Sălajului, când adunăm, cântând, flori galbene de sânziene de pe câmpurile înflorite. Pe unele le puneam la uscat ca plante de leac, iar din altele făceam coroniţe şi le puneam pe cap, că să fim frumoase tot anul. Făceam şi coroniţe pe care le aruncam pe acoperişul casei spunându-ne o dorinţă. Dacă acea coroniţă rămânea pe acoperiş, dorinţa se indeplinea… Adoram Sânzienele, mai ales că unele dorinţe mi s-au împlinit, şi am fost mereu convinsă că există măcar un strop de adevăr în legendele bătrânilor satului…”Du-te, Soare, vino, Lună, Sânzienele îmbună…”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.