Actorul Victor Rebengiuc a povestit, în ediţia de duminică a emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, despre regele Mihai şi monarhie, despre perioada comunistă, din care nu regretă nimic, şi despre scrisorile de ameninţare primite, după cum a spus, de la Securitate, după ce a sugerat că, în timpul Revoluţiei, „la televizor apăreau ăia care aveau urme de rahat pe gură”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Monarhist convins, după cum a declarat, Rebengiuc şi-a amintit că, în 1940, „când a fost înscăunat rege, am fost foarte fericit, împreună cu frate-meu”.

„Toată lumea era fericită, pentru că era un rege tânăr, un bărbat frumos şi reprezenta un ideal. Toată lumea avea încredere şi îi acorda toată dragostea. A fost foarte iubit”, a spus el despre regele Mihai.

Actorul avea 14 ani când monarhul a abdicat, era în vacanţă de la Liceul Militar din Predeal, care ulterior a fost desfiinţat. „A fost ceva îngrozitor. Eram copil, am plâns, am plâns şi iar am plâns. A fost o lovitură pentru mine. Am simţit o pierdere imensă în momentul ăla, pentru că nu îmi plăceau deloc cei care l-au detronat pe rege”.

Dictatura comunistă ce avea să urmeze îi era, la acel moment, „ceva străin” lui Rebengiuc. „Era ceva care se apropia, ne astupa şi venea peste noi. Oamenii nu aveau de unde să ştie. Totul a fost pe dos”.

Victor Rebengiuc a fost înscris apoi la Şcoala Medie Electrotehnică. Atunci a avut loc şi prima reformă comunistă a învăţământului. „Deodată, totul s-a întors pe dos. Aflam că inventatorul radioului nu e Marconi, e Popov, totul era... toate marile invenţii fuseseră făcute de ruşi. Eram buimac. Am fost un elev bun, nu am fost strălucit la tehnică”.

Întrebat dacă îi lipseşte ceva din perioada comunismului, el a răspuns: „Nimic, absolut nimic. Nu a avut ce să îmi dea. Îmi lipseşte tinereţea mea şi amintirile mele frumoase din perioada aia sunt legate de tinereţe şi de ce putea face un tânăr în acea vreme. Eram tineri, asta era important. Ne puteam mişca în voie, alergam, săream, înotam pe unde puteam, în nopţile de Înviere aveam şedinţe, de Crăciun venea Moş Gerilă. Noi îl aşteptam pe Moş Crăciun, aveam o relaţie cu Moş Crăciun destul de apropiată. N-a mai venit, a venit Moş Gerilă. Nu, nu regret nimic. A fost o perioadă de minciună îngrozitoare”.

Nu s-a înscris vreodată în Partidul Cominist Român. „Nu aveam pentru ce să lupt eu în Partidul Comunist. Propunea numai minciuni, numai bancuri, ca să ne ia ochii. A fost o perioadă, în 1964 - 1965, când s-a zis că acum trebuie să intre intelectualii. Ciulei a intrat atunci. «Trebuie să intrăm, să ridicăm calitatea vieţii şi a structurii partidului, să fie şi intelectuali acolo». A fost o minciună, o păcăleală mare de tot. Eu nu am vrut”.

Era solicitat apoi să participe la evenimente festive pentru partid sau pentru zilele lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. A refuzat de fiecare dată, spune Rebengiuc, şi răspunsul său atrăgea ameninţări cu concedierea. „Îmi spuneau: «E sarcină de serviciu, trebuie să te duci, că te dau afară». «Dă-mă afară». Şi nu m-au dat. Şi nu am fost singurul care a făcut asta. Se putea refuza”.

„Aveam ideea să mă ridic în carieră, de a fi cât mai bun, dar nu partidul mă ajuta la asta. Dar oamenii care aveau posturi administrative aveau nevoie de partid ca să salte într-un post mai bun. Eu nu am vrut să fiu directorul teatrului, am vrut să fiu un actor bun, dar chiar foarte bun”.

A fost chemat, prin 1965, la Consiliul Culturii, legat de un spectacol. „Avea loc a doua zi. Aveau nevoie să înlocuiască pe cineva. Mi s-a atras atenţia că mi se dă o chestie de mare răspundere, pe care trebuie să o duc la capăt. «Dar eu nu vreau să fac asta. Nu am fost niciodată. Nu vreau». Că e sarcină de partid, dar eu nu eram membru de partid”. I-a fost spus că poate fi constrâns. Până la urmă, a primit poezia „Au chipul munţilor eroii şi al apelor din ţara lor”, închinată lui Ceauşescu, şi a spus-o în spectacolul de la Sala Palatului.

Rebengiuc şi-a amintit şi cum stătea la coadă la magazine alimentare, la piaţă. „Aveam o boală pe pensionari... În timpul ăla, toată lumea. Pentru că oamenii stăteau la lucru şi pensionarii, la coadă. Şi până să vină oamenii de la lucru, să cumpere şi ei, nu mai găseau nimic. Era o ură pe pensionari ceva îngrozitor”.

Într-o duminică dimineaţă, a mers la Obor cu George Constantin, colegul lui. „Am avut un avantaj în perioada aia - fiind actor, te recunoaşte lumea şi te mai ajuta. Aveam o relaţie de genul ăsta acolo. Am mers cu George Constantin şi nimic nu se găsea în hala de carne. Toată lumea înjura... La un moment dat, auzim aplauze, aplauze. Când toată lumea era revoltată că nu există mâncare. Intrase Ceauşescu în hală, venise în vizită, şi toată lumea care îl înjura îl aplauda. Ce impresie bună am avut despre poporul român atunci!”.

„Nu credeam că mai cade comunismul. În perioada ultimă, când au început să cedeze lacătele astea din jurul nostru care ne ţineau închişi, a fost o fărâmă de speranţă. Dar Ceauşescu rămânea fidel revoluţiei, care mergea din rău în mai rău”.

Un moment îngrozitor pentru el a fost când, în decembrie 1989, a fost prezent la Televiziunea Română. A pus un sul de hârtie igienică pe masă, în mod simbolic.

„Foarte multă lume vorbea, fără să îşi dea seama - şi aici era o chestie care ţinea de caracterul omului: erai obligat, în orice chestie pe care o făceai public, să pomeneşti de tovarăşul şi tovarăşa. Am văzut şi auzit oameni, pentru că erau obligaţi, care îi pomeneau în treacăt, dar nu insistau. Prea se mânca mult rahat cu plăcere. Atunci am zis: «Domnilor, dacă se schimbă, atunci hai să ne ştergem la gură de chestia asta». Pentru că la televizor apăreau ăia care aveau urme de rahat pe gură. A fost un moment îngrozitor pentru mine atunci, a fost o trăire excepţională”.

Îndemnul lui nu a fost urmat. „Nu s-a schimbat nimic. Am avut mari neplăceri de pe urma acestei chestii.Am primit la scrisori de ameninţare... Securitatea le trimitea. Cine stă să facă o scrisoare, să îţi scrie ţie...? Le-am citit şi le-am păstrat. Multă lume mi-a zis că am fost prea radical. Nu eram într-o revoluţie? Revoluţia e radicală. Ori e revoluţie ori nu e. Noi voiam să schimbăm tot ce a fost până atunci. Asta urma să se întâmple. Credeam eu”, a adăugat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.