Actorul Victor Rebengiuc, 88 de ani, a fost invitat în emisiunea „Garantat 100%” a lui Cătălin Ştefănescu, dialogul urmând să fie difuzat în două părţi, pe 2 ianuarie (ora 22.15) şi pe 9 ianuarie (ora 23.15) la TVR 1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt 88 de minute în care nu mai există teatru, film, realitate, ci spectacolul unor poveşti spuse de un mare actor, care ne transportă într-o lume unică, din care vibrează viaţa şi profesia unui mare artist", mărturiseşte Cătălin Ştefănescu. 

Cele două ediţii speciale „Garantat 100%" au reprezentat o discuţie cu Victor Rebengiuc în faţa publicului de la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest.

O discuţie cu totul diferită de cele de până acum prin faptul că este o privire de ansamblu asupra întregului său parcurs atât în teatru, cât şi în film, de la momentul când a ales să urmeze actoria, până la momentul actual, care, la 88 de ani, pentru Victor Rebengiuc înseamnă, în cea mai mare parte, o viaţă închinată actoriei.

„Facem o incursiune prin cariera domnului Rebengiuc, vorbim cu colaboratori şi colegi, cu oameni de teatru sau film, de care îl leagă diverse momente cheie", adaugă Cătălin Ştefănescu. Nu vor lipsi momentele 1989 sau Piaţa Universităţii.

„Nu mă lăuda, domnule! S-ar putea să îmi faci rău!", exclamă la un moment dat Victor Rebengiuc în timpul dialogului, explicând că e o persoană care preferă să se gândească la profesia pe care o face, la arta sa şi nu la laudele pe care le primeşte în urma acestora.

Cu mare sinceritate şi francheţe, invitatul lui Cătălin Ştefănescu relatează poveşti şi gânduri pe care nu le-a mai exprimat până acum în faţa unui public. Nu puţine sunt momentele în care vom râde în hohote, după cum există şi părţi ale aceste convorbiri în care cu greu ne vom putea reţine o lacrimă.

Telespectatorii se vor putea bucura de un montaj al momentelor relevante din cariera actorului Victor Rebengiuc. În plus, mesajele unor actori, regizori, alte personalităţi din ţară şi străinătate, cu care Victor Rebengiuc s-a întâlnit în viaţă, teatru sau film dau evenimentului o notă de spectacol plin de emoţie.

„E o sărbătoare cum rareori s-a făcut pentru un actor de o asemenea anvergură şi, în acelaşi timp, un eveniment meritat pentru un astfel de actor care a scris istorie în cultura contemporană", subliniază Cătălin Ştefănescu. Regizorul Cristian Mungiu, directorul Les Films de Cannes à Bucarest, a ţinut să atragă atenţia la începutul festivalului desfăşurat în luna octombrie că evenimentul pe care îl conduce intenţionează să onoreze personalităţi ale teatrului şi filmului nostru „câtă vreme sunt în viaţă şi ne mai putem bucura de prezenţa lor aici".

Ediţiile speciale „Garantat 100%" dedicate actorului Victor Rebengiuc reprezintă rezultatul unei lungi colaborări între Televiziunea Română şi Les Films de Cannes à Bucarest. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.