Un mesaj care cuprinde ameninţări cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern a fost trimis către Teatrul Evreiesc de Stat şi este semnat „din partea partidului AUR”. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă, sâmbătă seară, „înscenări mizerabile” în numele formaţiunii şi transmite întreaga susţinere pentru Maia Morgenstern. „Suntem consternaţi în faţa acestei intoxicări pe care o considerăm incalificabilă”, a transmis formaţiunea, apreciind că este vorba despre „o provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI AUR reclamă ”înscenări mizerabile” în numele formaţiunii şi transmite întreaga susţinere pentru Maia Morgenstern: Suntem consternaţi în faţa acestei intoxicări pe care o considerăm incalificabilă / O provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod

Sâmbătă seară, actriţa şi managerul TES a scris pe Facebook: „Iată ce primesc de sărbătoare de Pesach. Cu ocazia Zilei Teatrului”. Ea a publicat şi capturi de ecran ale e-mail-ului primit pe mai multe adrese Teatrului Evreiesc de Stat. 

În urmă cu o săptămână, Maia Morgenstern s-a declarat şocată că la o întâlnire cu directori de teatre şi autorităţi a asistat la o remarcă antisemită, pe care o consideră ofensatoare, cu atât mai mult cu cât autorul acesteia s-a scuzat spunând că a fost o glumă.

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a reacţionat pe contul său de Facebook referitor la incidentul în care a fost implicată actriţa şi a afirmat că îşi exprimă susţinerea faţă de ea. Oficialul a precizat că este inacceptabil ca, în aceste vremuri, oameni de cultură să nu cunoască semnificaţia cuvântului ”jid...”, iar jovialitatea nu este o scuză pentru ignoranţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.