Evenimentele adverse care au dus la suspendarea studiului clinic al vaccinului pentru noul coronavirus al AstraZeneca ar putea să nu aibă legătură cu vaccinul în sine, potrivit unui document destinat informării participanţilor publicat online de Universitate Oxford, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Înrolarea în studiul clinic global al vaccinului companiei britanice, care este dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford, a fost suspendată pe 6 septembrie, după ce un participant din Marea Britanie a înregistrat o reacţie adversă gravă, considerată a fi o afecţiune inflamatorie spinală rară, numită mielită transversă.

Au avut loc evaluări pentru siguranţă după ce voluntari înrolaţi în studiu clinic pentru testarea vccinului candidat, numit AZD1222 sau ChAdOx1 nCoV-19, au dezvoltat simptome neurologice inexplicabile, inclusiv schimbarea senzaţiei sau slăbiciune în membre, iar studiul a fost suspendat în timpul evaluării siguranţei, potrivit documentului.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”După o evaluare independentă, s-a considerat că este improbabil ca aceste afecţiuni să fie asociate cu vaccinul sau au existat dovezi insuficiente pentru a afirma cu certitudine că aceste boli au legătură sau nu cu vaccinul”, arată documentul.

Studiul clinic a fost reluat în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, dar încă nu în Statele Unite.

AstraZeneca şi Universitatea Oxford nu au răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.