Un youtuber american care şi-a înscenat prăbuşirea avionului pentru a se filma scăpând cu paraşuta înainte ca avionul să se prăbuşească şi pentru a genera vizualizări online, a fost condamnat luni la şase luni de închisoare, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vizionat de mai multe milioane de ori, videoclipul din noiembrie 2021 îl arăta pe Trevor Jacob, un atlet pasionat de sporturi extreme, care se ejecta din avionul său deasupra Californiei, cu bastonul de selfie ŕn mână, după o aparentă problemă tehnică.

Spectaculosul incident a fost filmat din toate unghiurile de camerele montate pe avion.

Dar prăbuşirea a fost de fapt orchestrată de la A la Z de acest pilot experimentat pentru a promova o companie cu care semnase un contract de sponsorizare, a explicat Departamentul de Justiţie al SUA într-un comunicat de presă.

În videoclipul său, paraşutistul - care a reprezentat, de asemenea, Statele Unite la snowboarding la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014 - a afişat un portofel fabricat de sponsorul său.

Jacob "a comis cel mai probabil această infracţiune pentru a genera o acoperire mediatică şi pe reţelele de socializare în scopul de a obţine beneficii financiare", au denunţat procurorii însărcinaţi cu acest caz. "Acest tip de comportament de nu poate fi tolerat".

Sportivul în vârstă de 30 de ani a fost condamnat pentru obstrucţionarea unei anchete federale. El riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare. 

După prăbuşire, el a declarat autorităţilor că nu ştia unde s-a prăbuşit avionul.

Dar ancheta a dezvăluit că el însuşi a recuperat epava împreună cu un prieten folosind un elicopter, înainte de a tăia avionul în bucăţi mici pentru a le arunca în tomberoane.

De asemenea, el a recunoscut că a minţit dând anchetatorilor un raport fals, afirmând că avionul a întâmpinat o problemă tehnică.

Youtuberul "a dat dovadă de o lipsă excepţională de discernământ în comiterea acestei infracţiuni", au adăugat procurorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.