O reprezentare senzuală a muzei şi iubitei lui Pablo Picasso sub forma unei creaturi marine, finalizată în cel mai prolific an al vieţii artistului, va apărea pentru prima dată ]n licitaţie, pe 17 mai, la Sotheby's, conform The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Femme nue couchée (Naked woman reclining)” ar putea fi vândut cu peste 60 de milioane de dolari luna viitoare. Lucrarea este o reflectare a imaginii Mariei-Thérèse Walter.

„Portretele lui Picasso ale muzei sa Marie-Thérèse sunt semne distinctive incontestabile ale artei secolului XX”, a declarat Brooke Lampley, preşedinte şi şefa vânzărilor globale de artă plastică la Sotheby’s, cea care vinde pictura.

„Femme nue couchée” a fost „o odă profund lirică a artistului pentru Marie-Thérèse; portretul continuă să încânte, deoarece surprinde perfect muza lui Picasso ca expresie supremă a geniului său”.

Relaţia lui Picasso cu Walter - considerată una dintre cele mai mari poveşti de dragoste ale secolului al XX-lea -  a fost pentru mulţi ani un secret bine păstrat. 

La vârsta de 47 de ani şi nefericit în căsătorie, artistul s-a îndrăgostit de Walter, 17 ani, când a observat-o prin fereastra de la Galeriile Falfayette din Paris, în 1927. „Sunt sigur că vom face lucruri măreţe împreună. Eu sunt Picasso”, i-a spus el adolescentei, care nu ştia cine este el. 

Ea i-a inspirat picturi, desene şi sculpturi, unele dintre ele fiind considerate cele mai mari lucrări ale carierei de opt decenii a lui Picasso. 

În „Femme nue couchée”, Walter este înfăţişată cu membrele senzuale ale unei creaturi marine. Era o înotătoare entuziastă şi pricepută, a cărei graţie în apă a fost o fascinaţie de durată pentru Picasso, care nu a învăţat niciodată să înoate.

O expoziţie la Tate Modern în urmă cu patru ani a fost dedicată producţiei lui Picasso din 1932, în special portretelor sale intense cu Walter.

Anul trecut, „Femme assise près d’une fenêtre (Marie-Thérèse)” de Picasso a fost vândut pentru 103,4 milioane de dolari la licitaţie în New York.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.