Un nou tablou care ar putea fi atribuit lui Velazquez este expus la Muzeul de Arte Frumoase din Orléans (centrul Franţei) în cadrul unei expoziţii dedicate maestrului picturii baroce spaniole (1599-1660), informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Datorită distribuirii de imagini din expoziţia "Dans la poussiere de Séville, sur les traces du Saint Thomas de Velazquez", un negustor de artă i-a semnalat opera lui Guillaume Kientz, director al Hispanic Society Museum din New York şi fost responsabil cu picturile spaniole de la Luvru, a indicat Muzeul din Orléans.

Potrivit muzeului, istoricul de artă va publica în curând un articol într-o revistă de ştiinţă spaniolă "sugerând o atribuire lui Velazquez şi atelierului său". 

Această pânză ar reprezenta astfel "o nouă piesă lipsă din puzzle-ul Apostolado", o serie de tablouri despre apostoli, din care doar câteva lucrări sunt cunoscute şi atribuite oficial pictorului.          

Acest tablou, care aparţine unui colecţionar privat, îl reprezintă pe "Sfântul Simon, redat aşezat şi cu jumătate de corp ca şi alţi apostoli ai lui Velazquez", explică muzeul. "Aceste examinări relevă o densitate de pigmenţi dar şi linii albe de poziţionare a anumitor contururi care se dovedesc a fi coerente cu ceea ce s-ar putea observa la ceilalţi apostoli şi la mai multe picturi ale tânărului Velàzquez", continuă instituţia.

Plecând de la Sfântul Thomas de Velazquez care aparţine muzeului, expoziţia din Orleans propune o incursiune pe urmele pictorului spaniol şi ale pieselor lipsă din Apostolado-ul său. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.