Un jurnalist al cotidianului Heraldo de Chiapas a fost asasinat vineri, în Statul Chiapas din sudul Mexicului, a indicat angajatorul său, devenind al nouălea reporter ucis anul acesta în ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mario Gomez, în vârstă de 35 de ani, a fost împuşcat la ieşirea din domiciliul său, pe la ora 17.00 (22.00 GMT) în localitatea Yajalon unde era angajat în calitate de corespondent. 

El a depus recent o plângere pentru că a fost ameninţat, a declarat, sub anonimat, pentru AFP, o sursă din redacţia cotidianului. 

Gomez lucra de opt ani la acest cotidian unde acoperea "informaţii generale, politică, justiţie şi fapte sociale". 

"Cerem o anchetă aprofundată pentru a găsi responsabilii de această crimă", au scris colegii săi într-un text publicat pe site-ul Heraldo de Chiapas.

Autorităţile judiciare locale au confirmat moartea reporterului şi s-au angajat într-un comunicat "să urmărească toate pistele pentru a aduce în faţa justiţiei responsabilii de această crimă". 

Mexicul este a doua cea mai periculoasă ţară pentru exercitarea meseriei de jurnalist, după Siria, potrivit organizaţiei Reporters sans Frontières (RSF).

Peste 100 de jurnalişti au fost asasinaţi în Mexic din 2000, şi majoritatea crimelor au rămas nepedepsite. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.