Doi tineri au avut dreptul să petreacă noaptea la Muzeul Luvru, după ce au câştigat un concurs anual propus de instituţia muzeală şi de Airbnb. Ei au asistat la un concert în apartamentele lui Napoleon III, au luat cina cu Venus din Milo şi au dormit sub piramidă, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Daniela Molinari, o tânără de origine italiană şi canadiană din Toronto, studentă la secţia de conservare a Universităţii Beaux-Arts din Newcastle (Anglia), a câştigat în faţa a peste 180.000 de candidaţi concursul lansat de Muzeul Luvru şi de platforma Airbnb pentru a celebra 30 de ani de când a fost amplasată piramida din sticlă în curtea palatului regilor din Franţa, potrivit Le Figaro. 

Tânăra în vârstă de 26 de ani a ştiut, în 800 de semne, să convingă cel mai bine juriul "cu îndrăzneală, prospeţime şi creativitate", că este "oaspetele ideal al Mona Lisei", pe timpul nopţii în Muzeu. În textul scurt, ea propunea Mona Lisei să pălăvrăgească cu Leonardo la un pahar. "Nu am luat în serios povestea, nu credeam că asta va merge", a afirmat Molinari. 

La apus, Daniela Molinari şi invitatul ei, Adam Watson, în vârstă de 29 de ani, au descoperit un pat pregătit sub mini-piramida de la intrarea principală. Înainte, ei au primit un tratament regal: cupe de şampanie în faţa "Giocondei", cină în faţa statuii Venus din Milo, mini-concert în salonul Napoleon III - şi o vizită ghidată în muzeul gol. Plimbarea a fost printre capodopere, traversând 37 de kilometri de galerii şi 35.000 de opere, admirând opere emblematice mai puţin vizitate. 

Cei doi vizitatori s-au oprit în faţa statuilor Renaşterii italiene (Delacroix şi Leonardo da Vinci), în fostele grajduri ale palatului, precum şi în faţa unei uimitoare "Pieta", de Rosso Fiorentino (1495-1540) care a fost deja prezentată cântăreţei Beyonce, o obişnuită a locului. 

"Pieta", de Rosso Fiorentino, figurează în videoclipul muzicienilor Beyonce şi Jay-Z care a fost filmat la Luvru şi care a fost vizionat de 160 de milioane de ori pe internet. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.