Ultima slujbă închinată Regelui Mihai în Elveţia a avut loc marţi, la Catedrala Ortodoxă Greacă de la Lausanne, la ceremonie fiind prezenţi pricipesele Elena şi Sofia, ambasadorii României la Berna şi Geneva, ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, reprezentanţi ai Consiliului Regal şi ai Casei Majestăţii Sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Astăzi, la ora 15 (ora Elveţiei), la Catedrala Ortodoxă Greacă de la Lausanne a avut loc ultima slujbă închinată Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, care a locuit în Confederaţia Elveţiană timp de aproape 70 de ani. Este ultima zi în care Regele odihneşte pe pământ elveţian. Slujba a avut loc în prezenţa ASR Principesei Elena, ES dlui Alexander Nixon şi ASR Principesei Sofia", anunţă Casa Regală.

Alături de membrii Familiei Regale au fost prezenţi ambasadorii României la Berna şi Geneva, ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, reprezentanţi ai Consiliului Regal şi ai Casei Majestăţii sale, precum şi un mare număr de români, veniţi să aducă omagiu regelui.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Slujba  a fost oficiată de IPS Mitropolitul Iosif, de parohul Catedralei, părintele Alexander Iossifidis, şi de protopopul român ortodox al Elveţiei, părintele Adrian Diaconu, alături de un sobor de preoţi.

Miercuri, la ora 11, aeronava Forţelor Aeriene Române va aduce la Aeroportul Otopeni sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I. În avion vor fi prezenţi membrii Familiei Regale, reprezentatul Guvernului, reprezentantul Armatei României, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale. Vor face de gardă, pe tot traseul de la Geneva la Bucureşti, militari din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.

"La aeroport vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Instituţiei Preşedintelui României, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia de la Otopeni va avea caracter militar", precizează Casa Regală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.