Televiziunea Română va difuza trei emisiuni în direct dedicate sculptorului Constantin Brâncuşi, unite sub titlul ”Brâncuşi e al meu”, pe 18 septembrie, de la orele 14.30, 18.45 şi 21.10, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi TVR+. Irina Radu, preşedintele-director general al TVR, a declarat, joi, pentru agenţia de presă News.ro, că telespectatorii vor putea face donaţii, urmând să fie afişate pe micile ecrane datele necesare, dar în acele emisiuni nu vor participa vedete care să răspundă la telefon.