Un tur ghidat al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, oferit publicului în fiecare zi de luni, dezvăluie vizitatorilor numeroase secrete tehnice din spatele scenelor, o istorie a sălilor care găzduiesc spectacole şi un bilanţ în cifre al reconstrucţiei acestei instituţii, considerată un etalon pentru viaţa culturală a Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turul îi poartă pe vizitatori prin şase săli şi un amfiteatru în aer liber, în care ei află informaţii precise despre mecanisme tehnice uimitoare, precum cortine de fier cu o greutate de două tone jumătate, culisante, trape, lifturi pentru transportul decorurilor de opt metri lungime, dar şi despre cabinele actorilor, spaţii noi expoziţionale sau cele mai bune modalităţi pentru a obţine bilete la spectacolele dorite.

Ionuţ Corpaci, consultant artistic al TNB din 2003, se ocupă de managementul teatrului şi prezintă publicului ”bucătăria” instituţiei din 2013, atunci când, de ziua lui Radu Beligan, au început tururile ghidate.

Elevi, pensionari, turişti sau oameni pur şi simplu îndrăgostiţi de teatru, aceştia sunt cei care se înscriu la vizite. În cadrul programului ”Şcoala Altfel” din luna aprilie, s-au înscris deja pentru tururi ghidate şase grupe pe zi, alcătuite din elevi de la 6 la 18 ani.

În ultima luni din martie, turul a început, ca de obicei, cu un scurt istoric al Teatrului, în faţa Sălii Atelier, sală dedicată, după reconstrucţie, textelor contemporane. 

Ghidul a precizat participanţilor că merită reţinute două date importante: ”În 1852, pe 21 decembrie, s-a deschis primul teatru pe Podul Mogoşoaiei, Teatrul cel Mare. În 21 decembrie 1973, se deschide Teatrul Naţional, aici, cu trei săli, când s-a jucat drama «Apus de soare», cu George Calboreanu în rolul lui Ştefan cel Mare”.

TUR GHIDAT: Cum arată Teatrul Naţional când actorii au zi liberă (FOTO: Aura Marinescu / News.ro)
TUR GHIDAT: Cum arată Teatrul Naţional când actorii au zi liberă (FOTO: Aura Marinescu / News.ro)

Există în Sala Atelier două locuri speciale pentru oamenii care se ocupă de lumini şi de sunet. O sală octogonală, cu pereţi negri. „De ce negru?”, au întrebat mai multe voci. De altfel, negrul este culoarea predominantă în instituţie. "Pentru ca atenţia publicului să nu fie deturnată de la ce este cu adevărat important: spectacolul", a răspuns Ionuţ Corpaci.

Pentru a ajunge la Sala Studio, se foloseşte liftul, unul care a fost construit pentru decoruri, greu, din fier, o "gură" uriaşă care "înghite" orice. Înauntru, un afiş: "După ce aţi folosit liftul, vă rugăm să închideţi ruloul pentru ca liftul să poată să meargă la staţia de bază subsol”. Ruloul se închide şi următoarea oprire este la "cea mai deşteaptă sală făcută vreodată", aşa cum afirmă reprezentantul teatrului.

În Sala Studio, vizitatorii află că stalul se ridică, iar sub el este o altă scenă. ”Am mutat pereţii, gradenele se pot schimba. În 25 de minute, dintr-o sală italiană cum este acum, poate deveni o sală arenă. În 1974, în aprilie, primul spectacol care s-a produs aici a fost coupe (spectacol din două sau mai multe piese scurte - n.r.), montat de Ion Cojar, care a fost director între 1996 şi 2000. Prima parte era «Năpasta», care se juca în variantă italiană, publicul ieşea în foaier şi, după o jumătate de oră, se întorcea şi vedea o altă piesă, în variantă arenă, «Conul Leonida faţă cu reacţiunea»”, a explicat coordonatorul turului ghidat.

Vizitatorii descoperă şi că în tavan sunt 19 flori de lotus, care se deschid atunci când este nevoie de decoruri speciale. Deasupra lor se află un pod tehnic, un loc pe care tehnicienii îl folosesc pentru a deschide florile şi a plasa proiectoarele, la nevoie. De reţinut este şi faptul că într-un teatru italian, luminile se află după cortină, astfel încât, oricât de departe s-ar afla actorul, un proiector trebuie să asigure vizibilitatea în unghi de 90 de grade.

”Între 2005 şi 2011, câţiva dintre noi au fost în Europa ca să vadă ce mai e nou în construcţia de teatru. Am descoperit că încă nu s-a construit o sală care se mişcă după soare ca Sala Studio”, a dezvăluit Ionuţ Corpaci.

În 1986, Nicolae Ceauşescu a demolat Opereta din Piaţa Naţiunilor Unite şi l-a obligat pe Radu Beligan, directorul de atunci al teatrului, să primească Opereta în Sala Studio.

TUR GHIDAT: Cum arată Teatrul Naţional când actorii au zi liberă (FOTO: Aura Marinescu / News.ro)
TUR GHIDAT: Cum arată Teatrul Naţional când actorii au zi liberă (FOTO: Aura Marinescu / News.ro)

"Primele cinci rânduri de scaune au dispărut, ca să se facă fosa orchestrei şi noi n-am mai mişcat pereţii. Sala s-a redeschis în decembrie 2013, de ziua domnului Radu Beligan. Primul spectacol produs aici a fost în variantă italiană. În iunie 2014, Alexander Morfov a montat «Furtuna» lui William Shakespeare, care s-a jucat în variantă elisabetană, într-o sală amfiteatru", informează ghidul.

Cei prezenţi se strecoară încântaţi, şoptind numele actorilor, pe lângă cabinele de probă ale acestora. Cabinele îşi schimbă proprietarul în funcţie de spectacolul programat. Luni, cabina numărul 3 a fost desemnată pentru Viviana Alivizache, la numărul 5 era scris numele lui Gavril Pătru, în cabina 7 urma să intre Victor Rebengiuc, iar vecină i-a fost Sanda Toma, la cabina cu numărul 8.

Următoarea oprire a grupului a avut loc în Sala Pictură, construită pe locul fostului atelier de pictură, care a fost micşorat de trei ori şi mutat între atelierul mecanic şi cel de tâmplărie. Corpul B era corpul atelierelor şi al birourilor. Acum, sala are 230 de locuri, distanţa de la ultimul spectator până la scenă e de 12 metri, astfel că oricine poate să vădă actorii de la o distanţă foarte mică.

Scaunele sunt rabatabile şi se pot strânge. Aici se pot pune gradene de public ca la tenis, astfel încât sala să corespundă oricăror cerinţe scenografice. Din noiembrie 2013, când a fost deschisă, sala este dedicată actorilor în recital.

În dreptul atelierelor de mecanică, tâmplărie, zgomotul e infernal, maşini care taie şi bat în continuu. Ghidul ridică vocea, iar vizitatorii rămân atenţi, încercând să audă toate explicaţiile. 

Turul se opreşte pentru câteva clipe în Sala Mare, cea cu scaune elegante de catifea roşie. Aici, pregătirile erau în toi pentru Gala Gopo. Se pregătesc luminile, echipamentul tehnic. ”Teatrul e o adevărată uzină”, a spus o vizitatoare, impresionată de amploarea activităţilor aflate în derulare.

Termeni ca ”rampe”, ”culisantă”, ”trape”, ”cortină de fier” sunt câteva noţiuni pe care oamenii din afara industriei le cunosc destul de vag. ”În spatele acestor două cortine se află culisante care au trei metri pe 16 metri, în care pot să pun decor pentru actele 2, 3, 4, 5, 6. Rolul mecanismelor în teatru e ca publicul să nu simtă ce se întâmplă în timpul spectacolului”, a fost precizarea ghidului.

Cum s-a transformat Sala Mare - Ceauşescu a mărit sala, stricându-i structura de rezistenţă şi de acustică. ”În formula de dinainte de reconstrucţie, la un cutremur de 6,5 grade, auditoriul cădea, scena rămânea întreagă. Pe lângă faptul că a stricat intimitatea unei săli, structura de rezistenţă nu era suficientă pentru 1.300 de persoane. Astfel, am consolidat structura de rezistenţă de la nivelul Sălii Atelier până la 16 metri deasupra Pieţei Universităţii şi am revenit la varianta iniţială, de 940 de locuri, cu încă trei loje”.

Vizitatorul este nevoit să treacă peste cabluri, schele, rampe şi scări pentru a ajunge apoi în Sala Media.

În ordinea construcţiei, Sala Media a fost a doua sală deschisă, în noiembrie 2012. "Aici era depozitul de costume al teatrului pe două etaje. Am consolidat stâlpii, cămăşuindu-i, şi am dublat grinzile pe care stă auditoriul de la Sala Pictură. Deasupra, e Sala Pictură. A ieşit o sală care are cabină de lumini, pe care am deschis-o cu «Năpasta», în regia lui Radu Afrim. Scena era descentrată".

Se numeşte Media pentru că se află în mijlocul teatrului. Aici se desfăşoară programul "TNB parateatral", care înseamnă teatru-dans, concerte de muzică clasică sau contemporană, vizionări de filme, numai româneşti, teatru pentru copii în fiecare duminică dimineaţa, cu Marian Râlea, diferite evenimente, conferinţe de presă.

Ghidul a oferit aici câteva detalii despre acustică: "Peretele din spate e plin, pereţii laterali sunt găuriţi, ideea fiind ca unda sonoră să nu fie staţionară. Vocea şi sunetul devin şi inteligibile, nu numai audibile".

În octombrie 2012, în anul comemorării lui Caragiale, la 100 de ani de la moartea dramaturgului, Alexandru Dabija a montat un spectacol după "Două Loturi" la Sala Mică. ”În decembrie 2012 a venit Silviu Purcărete, cu Dragoş Buhagiar la decoruri şi costume, şi au făcut împreună cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc spectacolul «Conul Leonida faţă cu reacţiunea»", a precizat coordonatorul turului.

În momentul în care reconstrucţia teatrului a evoluat şi alte săli au intrat în funcţiune, spectacolele de la Sala Mică s-au mutat către celelalte săli, în aşa fel încât acum scena să fie dedicată programului "9G la TNB".

Programul funcţionează după următoarul regulament: "Actori, regizori, scenografi sub 35 de ani, neangajaţi în teatre, fac o licitaţie de proiecte. În primul an au fost înscrise 47 de proiecte dintre care au fost selectate şapte. Ei repetă şase săptămâni într-o sală, noi le punem la dispoziţie magazia de decoruri şi costume. E treaba lor cum le fac. După repetiţii, vin două săptămâni pe scenă, montează lumini, sunet şi joacă trei-cinci spectacole gratuite. Consiliul artistic hotărăşte dacă nivelul spectacolului e de TNB. În primul an au fost şapte proiecte selectate, s-au jucat 35 de spectacole gratuite, şase au fost alese să rămână în repertoriu. În momentul în care au intrat în repertoriu, regizorul, scenograful, luministul au fost plătiţi, iar actorii sunt remuneraţi din vânzarea de bilete".

Pentru acest program, Teatrul Naţional Bucureşti a primit Premiul British Council pentru "Inovaţie în management cultural".

În timp ce ghidul a explicat minuţios, inspectorul de pompieri, care are grijă de oamenii din teatru, şi-a făcut rondul obişnuit.

În Sala Mică este amenajat decorul de la spectacolul ”Art Orchestra”, un spectacol produs de tineri actori. "Se joacă o dată la 10 zile", au explicat organizatorii.

Cineva din stal a întreabat ce se întâmplă cu tinerii din programul 9G, unde ajung, dacă sunt angajaţi de conducerea teatrului. "Acum cei trei actori din spectacolul «Art Orchestra» sunt angajaţii Teatrului Naţional. Din păcate, nu prea avem voie să angajăm atât de mult cât am vrea. Ultima generaţie angajată e din 2007. Sunt oameni care au 40 de ani, asta înseamnă că n-avem Romeo şi Julieta, dacă ne întrebaţi”.

Cea mai spectaculoasă privelişte o oferă amfiteatrul în aer liber, care poate primi 300 de spectatori. Aici se află şase cabine pentru actori, cabină de sunet şi lumini, turn la scenă. Pe lângă mecanisme, există şi un sistem de ştăngi de care se poate agăţa orice, inclusiv decoruri în aer.

"Un spaţiu care va fi deschis probabil, dacă lucrurile merg bine, la 1 iunie. Aici vor avea loc spectacole muzicale cu trei-cinci personaje, recitaluri actoriceşti, de la ora 22.00, pentru perioada când teatrul doarme, două luni vara”, a spus Ionuţ Corpaci. Reprezentanţii teatrului îşi doresc pentru acest spaţiu şi o copertină rabatabilă "nu pentru protejarea oamenilor, ci pentru echipamente", a spus, glumind, ghidul.

Privind de deasupra Pieţei Universităţii, de la 16 metri înălţime, istoria spune că acolo unde se află Hotel Novotel a existat primul teatru bucureştean. Construit în 1852, a fost deschis la 21 decembrie şi închis după 22 august 1944.

"Nemţii, când am întors armele, au vrut să bombardeze Palatul Telefoanelor, însă trei bombe au nimerit pe teatru. Comuniştii au zis că e un vestigiu al trecutului şi l-au dat jos. Şi noi, 25 de ani n-am avut teatru, din 1948 până în 1973", a continuat ghidul povestea, pe acoperişul instituţiei.

"Fără casă, am jucat 25 de ani pe la Comedie, Odeon, Creangă, Ţăndărică, Lahovari", a adăugat ghidul.

Întreaga zonă a Bucureştilor, văzută din "pălăria lui Nenea Iancu” s-a construit între 1790 şi 1930. Turnul Colţei şi Spitalul Colţea la 1790, iar începând cu 1930: Turnul Telefoanelor, Şcoala de Arhitectură, Casa Centrală a Armatei, Universitatea, cele două bănci, de comerţ exterior, Banca Naţională, Muzeul Suţu.

Reconstrucţia Teatrului Naţional a costat 73 milioane de euro, din care 28 de milioane de euro au venit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, restul de 46 de milioane de euro de la cinci guverne diferite ale României.

"Fiecare dintre aceste cinci guverne a încercat să stopeze reconstrucţia. Am redeschis la patru ani de la închiderea pe bucăţi. Filosofia reconstrucţiei a însemnat şantier şi spectacole în acelaşi timp. E adevărat că am sărit de la 650 de reprezentaţii pe an în 2010 la un minimum de 407, în 2013. Am revenit, anul trecut când am avut 759 de reprezentaţii. Le socotim şi pe cele de la Palatul Copiilor", a punctat Ionuţ Corpaci.

Prin comparaţie, "refacerea Royal Shakespeare Theatre la Stratford a costat 120 de milioane de lire sterline şi a durat 11 ani, din cauza faptului că guvernul englez a oprit trei ani reconstrucţia, când a început criza".

Teatrul Naţional din Bucureşti a fost construit în acelaşi timp cu Teatrul Naţional din Londra şi cu cel din Moscova. Toate trei sunt clădiri din beton.

Clădirea din bulevardul Nicolae Bălcescu Nr. 2 dispune acum, după reconstrucţie, şi de spaţii expoziţionale, precum cele din foaierul Sălii Atelier.

Participanţii la tur au cerut şi recomandări teatrale. Reprezentantul instituţiei a ales câteva titluri: "D-ale noastre", în regia lui Gigi Căciuleanu, se joacă la Sala Studio, toate specacolele din programul 9G, "Recviem", de Matei Vişniec, în regia lui Alexandru Dabija, la Sala Studio, "Butoiul cu pulbere", un spectacol de Felix Alexa, la Sala Pictură, "Micul infern", tot la Sala Pictură, iar "Cinci femei de tranziţie", la Sala Atelier, care se joacă de 13 ani".

"Dacă v-a plăcut, veniţi la teatru!”, a fost îndemnul de final al ghidului.

Tururile ghidate se organizează din 2013, în fiecare luni. Fiecare sesiune a fost programată la orele 12.00, 14.00 şi 16.00, iar un bilet costă 10 lei. Pentru fiecare tur sunt acceptate 50 de persoane.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.