Cu ocazia Zilei Regalităţii, luni, 10 mai 2021, Muzeul Naţional de Artă al României deschide Sala Tronului şi prezintă publicului tronul regelui Carol I al României, pentru prima dată după mai bine de 70 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Graţie unui parteneriat dintre MNAR şi Muzeul Goleşti, piesa de mobilier poate fi admirată în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasat pe estrada de trei trepte, aşa cum a fost întotdeauna poziţionat.

„Celebrăm astfel Ziua Regalităţii  printr-un dublu act simbolic: deschiderea Spaţiilor Istorice cu acces gratuit către public şi expunerea tronului regelui Carol I”, a transmis vineri MNAR.

Tronul şi Spaţiile Istorice, respectiv  Sala Tronului, Sufrageria Regală şi Scara Voievozilor pot fi vizitate luni, 10 mai 2021, gratuit, în intervalul orar 10:00 - 18:00.

Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecţionate două tronuri, pentru cei doi suverani ai ţării, regele Carol I şi regina Elisabeta.

Tronurile au fost confecţionate din lemn aurit şi ornate cu pietre preţioase, pe spatar fiind reprezentate cifrele cuplului regal - Carol I şi Elisabeta, realizate în bronz poleit şi aplicate pe plăci de onix algerian.

Cele două tronuri au fost folosite între anii 1885 şi 1947 de toţi monarhii României.

După abdicarea Regelui Mihai I toate bunurile Casei Regale au fost transferate către diverse instituţii din ţară, tronul de faţă ajungând să fie expus în Salonul de Iarnă al conacului familiei Goleştilor – Muzeul Goleşti din judeşul Argeş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.