Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti anunţă premiera cu piesa „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, în regia lui Dan Tudor. Pe data de 8 aprilie va avea loc avanpremiera, iar pe 10 aprilie - premiera oficială. Ambele reprezentaţii sunt programate de la ora 19.30, la Sala „Ion Caramitru”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tudor Muşatescu (1903-1970) a cunoscut cel mai mare succes de public din istoria teatrului românesc cu „Titanic Vals”, care a avut o sută de spectacole numai în stagiunea de debut, 1932-1933, de la Naţional, aşa cum consemnează critici şi istorici literari. Piesa este readusă în lumina rampei de unul dintre cei mai inventivi regizori ai genului comic, Dan Tudor. 

În distribuţie sunt: Dan Puric (Spirache Necşulescu), Adela Mărculescu, Amalia Ciolan, Irina Cojar, Alexandra Sălceanu, Afrodita Androne, Oana Constantinescu, Armand Calotă, Lari Giorgescu, Ionuţ Toader, Mihai Munteniţă, Dragoş Ionescu, Axel Moustache, Daniel Badale.

„În rolul modestului funcţionar prins mereu între pretenţiile din ce în ce mai simandicoase ale soacrei şi ale nevestei, Puric creează un personaj autentic de un farmec aparte, ţesut din umor şi tristeţe, exuberanţă şi duioşie. Mimând pe rând naivitatea şi supunerea, blajinul Spirache coace în gând farsa pe care le-o joacă celor din familie, căci e deţinătorul a două secrete capitale”, se arată în comunicatul TNB.

Decorul spectacolului este semnat de Ştefan Caragiu. Costumele:Liliana Cenean. Mişcarea scenică: Florin Fieroiu.

Următoarea reprezentaţie este programată pentru data de 20 aprilie, ora 19.30. Biletele pentru acesta reprezentaţie au fost puse în vânzare la Casa de bilete TNB, precum şi online, pe www.mystage.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.