Conflict între CNAIR şi Ministerul Transporturilor. Ministrul Radu Miruţă trimite Corpul de Control la Companie. Ce riscă Cristian Pistol

Conflict între CNAIR şi Ministerul Transporturilor. Ministrul Radu Miruţă trimite Corpul de Control la Companie. Ce riscă Cristian Pistol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se află în conflict deschis cu conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), situaţie determinată de evenimentele din ultima perioadă care au încins spiritele între cele două instituţii. Este vorba despre întârzierea transferului de către CNAIR a celor cinci proiecte majore de infrastructură către Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), la cererea expresă a MTI, precum şi pierderea unui arbitraj major cu constructorul italian Impresa Pizzarotti, ceea ce presupune plata unor despăgubiri de 340 milioane de lei.

Scandalul Pizzarotti
Scandalul Pizzarotti a luat amploare în aceste zile, existând suspiciuni serioase privind modul în care a fost gestionat acordul semnat în 2021 pentru limitarea pierderilor financiare, după cum afirmă secretarul de stat Horaţiu Cosma.
"(Acordul, n.r.) nu a fost semnat cum trebuie, nu a fost legalizat la notar, nu a fost prezentat în formatul legal. Deci, pe vicii de procedură, cineva s-a împiedicat şi a spus «nu îl iau în considerare». S-a semnat pe genunchi o hârtie igienică, care nu a fost luată în considerare şi, în loc să plătim maxim 150 de milioane de lei, astăzi plătim 340 de milioane", a declarat Horaţiu Cosma, pentru Economedia.
Drept urmare, ministrul interimar al Transporturilor ia în calcul trimiterea Corpului de Control la CNAIR, fiind informat inclusiv premierul Ilie Bolojan.
"Am cerut un document extrem de serios de la compania de drumuri. Discutăm cu domnul ministru, o să trimitem probabil şi corpul de control acolo, să vedem ce doamne-fereşte s-a întâmplat. L-am informat (pe premierul Ilie Bolojan, n.r.)", a precizat secretarul de stat.
În replică,  Cristian Pistol, director general CNAIR, spune că „acordul a fost redactat cu asistenţa juridică a unei mari case de avocatură din România. ⁠Tribunalul Arbitral a ales să ignore acest acord, pe motive procedurale pe care CNAIR le contestă la Curtea de Apel Bucureşti”. În plus, susţine el,  aceste date i-au fost transmise domnului Horaţiu Cosma, în data de 18 mai 2026, chiar la solicitarea sa telefonică. De asemenea, CNAIR a transmis Ministerului Transporturilor o informare detaliată de 13 pagini cu situaţia completă a dosarului, arată Pistol într-o postare pe Facebook.
Un acord vulnerabil
Litigiul dintre CNAIR şi Pizzarotti se referă la întârzierile generate de statul român pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda.
Acordul semnat în 2021 de directorul CNAIR, Cristian Pistol, avea rolul de a limita prejudiciul financiar, însă juridic s-a dovedit a fi vulnerabil, pentru că a fost încheiat sub semnătură privată, fără formă notarială sau mandat special. Iar de aici au început problemele.
Precizările CNAIR
Într-un comunicat transmis News.ro, CNAIR aduce precizări legat de modul în care a procedat în situaţia respectivă.
"CNAIR a acţionat cu bună-credinţă şi în deplină conformitate cu prevederile contractuale şi legale. Acţiunile au urmărit limitarea impactului financiar, finalizarea lucrărilor şi echilibrul drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Acordul din 19.11.2021 a fost o soluţie negociată, legală şi valabilă, prin care expunerea CNAIR a fost redusă de la peste 527 mil. lei la maxim 149,6 mil. lei net - o reuşită majoră în interesul fondurilor publice", susţin oficialii CNAIR.
Conducerea Companiei mai arată că "Tribunalul Arbitral a interpretat eronat efectele juridice ale Acordului, nesocotind voinţa părţilor şi principiile securităţii raporturilor juridice şi forţei obligatorii a contractelor".
CNAIR a introdus acţiune în anulare, se arată în comunicatul de presă transmis de companie.
Avertisment privind riscul revocării pentru directorul Cristian Pistol
Relaţiile dintre CNAIR şi ministrul Radu Miruţă erau oricum şi aşa destul de tensionate după ce oficialul de la Transporturi a semnat, după demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură, un ordin prin care cinci proiecte majore de infrastructură, estimate la aproximativ 10 miliarde de euro, sunt transferate de la CNAIR către CNIR, potrivit Antena3.ro.
Este vorba de Drumul Expres Arad-Oradea, Autostrada Bucureşti-Alexandria, secţiunea Făgăraş-Braşov a Autostrăzii Sibiu-Braşov, Alternativa Techirghiol şi Podul Giurgiu-Ruse II.
Ordinul prevede ca protocoalele de predare-primire să fie încheiate în termen de 15 zile de la data publicării în MO, ceea ce înseamnă că termenul limită se apropie.
În timp ce ministrul Radu Miruţă a trimis o nouă adresă conducerii CNAIR prin care i se reaminteşte directorului general obligaţia de a semna protocoalele de predare-primire, conducerea CNAIR cere revocarea integrală a ordinului. Motivul invocat este faptul că transferul a fost decis fără consultare, iar mai mult CNIR n-ar avea capacitatea administrativă necesară pentru a prelua simultan proiecte atât de mari.
În documentul trimis CNAIR de către Ministerul Transporturilor se menţionează că MIT este autoritatea tutelară a CNAIR, iar aplicarea ordinului nu este o chestiune care ţine de aprecierea conducerii companiei. Avertismentul este mai mult decât clar: orice tergiversare nejustificată poate atrage răspunderea contractuală şi chiar revocarea directorului general.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră