Autorităţile chineze au confirmat că Tiangong-1, primul modul - supranumit ”Palatul Celest” - dintr-o viitoare staţie spaţială a Chinei, urmează o traiectorie ”scăpată de sub control” şi va reintra în atmosferă în a doua jumătate a anului 2017, iar anumite fragmente din structura acestuia se vor prăbuşi probabil pe Terra, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Presa internaţională a publicat miercuri o serie de articole în care se afirmă că autorităţile chineze au pierdut controlul asupra acestui modul-laborator spaţial, ce are o greutate de 8,5 tone.

Tiangong-1, supranumit ”Palatul Celest”, a fost considerat un ”puternic simbol politic” al ambiţiilor tot mai mari pe care China le are în sectorul spaţial şi a fost lansat în 2011, ca parte a programului naţional chinez ce vizează plasarea acestei ţări în rândul marilor puteri din domeniul industriei spaţiale.

Prezenţi la inaugurarea unui centru destinat lansărilor de sateliţi, construit în deşertul Gobi, oficialii chinezi au declarat, săptămâna trecută, că acest modul - care nu este locuit de astronauţi - ”şi-a îndeplinit pe deplin misiunea lui istorică” şi va reintra în atmosfera terestră în a doua jumătate a anului 2017.

”Pe baza calculelor şi analizelor noastre, cele mai multe segmente ale acestui laborator spaţial vor arde în timpul intrării în atmosferă”, a declarat directorul adjunct al Departamentului chinez de inginerie spaţială, Wu Ping, citat de agenţia de presă Xinhua.

Anunţul pare să confirme speculaţiile apărute în ultimele luni în presa internaţională, potrivit cărora China a pierdut controlul asupra acestui modul ce are o lungime de 10,4 metri, după ce acesta a suferit o avarie tehnică sau mecanică. 

Jonathan McDowell, un reputat astrofizician de la Universitatea Harvard, consideră că acest anunţ sugerează că China a pierdut controlul asupra staţiei şi că aceasta va reintra în atmosfera Terrei ”în mod natural”.

Dacă lucrurile stau în acest fel, oamenilor de ştiinţă le va fi imposibil să prevadă zonele de pe Terra în care se vor prăbuşi fragmentele desprinse din modulul Tiangong-1.

”Nu prea poţi să anticipezi. Chiar şi cu doar două zile înainte să reintre în atmosferă, probabil nu vom şti unde vor cădea. Vom şti unde se vor prăbuşi abia cu şase sau şapte ore înainte se întâmple acest lucru. Neştiind când se va întâmpla acest lucru se traduce prin faptul că nu ştim nici în ce zone vor cădea”, a dezvăluit cercetătorul britanic.

Jonathan McDowell spune că este suficientă o mică schimbare a condiţiilor atmosferice pentru ca locul de prăbuşire al fragmentelor desprinse din Tiangong-1 să se schimbe ”de la un continent la altul”.

Deşi cea mai mare parte a acestui vehicul spaţial de 8 tone se va topi la reintrarea în atmosferă, profesorul McDowell spune că anumite părţi din el, precum motoarele de propulsie, au o structură prea densă pentru ca acestea să ardă în întregime.

”Vor cădea fragmente de aproximativ 100 de kilograme, care sunt însă suficient de grele pentru a cauza probleme. Da, există o şansă să existe pagube, vor putea să distrugă automobile, va fi posibil să se producă o ploaie de piese metalice, care vor putea să străpungă acoperişurile caselor, însă nu vor fi avarii la scară planetară”, a mai spus profesorul britanic.

Wu Ping a spus în faţa reporterilor chinezi că laboratorul spaţial - lansat în septembrie 2011 - a avut ”o contribuţie importantă la dezvoltarea programului spaţial al Chinei în privinţa misiunilor cu astronauţi la bord” în perioada sa de funcţionare, de 4 ani şi jumătate.

Oficialul chinez consideră că este puţin probabil ca revenirea modulului pe Terra să afecteze ”activităţile aviatice sau să provoace pagube la sol”.

”China a pus întotdeauna mare accent pe administrarea deşeurilor spaţiale, realizând experimente şi teste ce vizează operaţiunile de micşorare şi curăţare a deşeurilor spaţiale”, a precizat Wu Ping.

Wu Ping a mai spus că Tiangong-1 este ”în prezent intact” şi că autorităţile ”vor continua să îl monitorizeze şi să emită avertizări în timp util în cazul unor posibile coliziuni cu alte obiecte”.

”Dacă va fi nevoie, China va emite un buletin de previziune în privinţa prăbuşirii modulului, pe care îl va distribui pe plan internaţional”, a adăugat responsabilul chinez.

Pasionaţii de astrofizică şi explorări spaţiale din lumea întreagă care au monitorizat modulul Tiangong-1 se tem că există un risc - deşi acesta este mic - în privinţa pagubelor ce vor fi produse de prăbuşirea pe Terra a fragmentelor desprinse din acest laborator spaţial.

Specialiştii spun că laboratorul spaţial se va prăbuşi însă cel mai probabil în ocean sau în zone nelocuite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.