Tenorul de renume internaţional Charles Castronovo şi soprana Cellia Costea în spectacolul de operă „Don Carlo” de Giuseppe Verdi, şi spectacolul de balet „Coppélia” de Léo Delibes, vor fi pe scena Operei Naţionale Bucureşti în Săptămâna Mare dinaintea Paştelui Ortodox.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marţi, 19 aprilie, începând cu ora 18:30, vă aşteptăm la spectacolul cu opera „Don Carlo” de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Recunoscut internaţional ca unul dintre cei mai buni tenori lirici ai generaţiei sale, Charles Castronovo s-a afirmat în majoritatea teatrelor de operă de prestigiu din lume, cum ar fi New York Metropolitan Opera, Royal Opera House Covent Garden, Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Berlin, Opera din Paris, Opera de Stat din Bavaria, Munchen, Theatre Royale de la Monnaie, Bruxelles şi multe altele, inclusiv la Festivalurile de la Salzburg şi Aix en Provence. Repertoriul său se întinde de la marile roluri de tenor ale lui Mozart din „Don Giovanni”, „Cosi Fan Tutte” şi „Flautul fermecat”, până la Edgardo din „Lucia di Lammermoor”, Nemorino din „Elixirul dragostei” şi Alfredo din „La Traviata”. În ultimele stagiuni, Castronovo s-a bucurat de foarte multe aprecieri pentru interpretările sale ca rolul principal în Faust, Romeo din „Romeo şi Julieta”, Ducele din „Rigoletto”, Rodolfo din „La Boheme” şi Tom Rakewell din „The Rakes Progress”. A interpretat rolul principal în premiera mondială a operei lui Daniel Catan, „Il Postino”, alături de Placido Domingo, pe scenele din din Los Angeles, Paris şi Santiago.

Cellia Costea, soprană română afirmată într-o importantă carieră internaţională, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Canto şi s-a stabilit în Grecia unde activează ca solistă a Operei din Atena. Interpretează un vast repertoriu cuprinzând roluri din opere precum: „Le nozze di Figaro” (Contessa Almaviva), „Don Giovanni” (Donna Elvira) de Mozart, „Faust” (Marguérite) de Gounod, „Il Trovatore” (Leonora), „Simon Boccanegra” (Amelia/Maria), „I Vespri siciliani” (Elena), „Don Carlo” (Elisabetta), „Aida” (rolul titular) de Verdi, „La Bohème” (Mimì), „Tosca” (Floria Tosca), „Madama Butterfly” (Cio Cio San), „Turandot” (Liù) de Puccini, „Cavalleria rusticana” (Santuzza) de Mascagni, etc. S-a afirmat cu succes pe scene de prestigiu precum Wiener Staatsoper, Gran Teatre del Liceu di Barcelona, Arena din Verona şi în teatrele din Berlin, Frankfurth, Hanover, Stuttgart, Amsterdam, Oslo, Marseille, Nice, Catania, Ancona, Firenze, etc.

Distribuţia reprezentaţiei din 19 aprilie: Don Carlo - Charles Castronovo (invitat), Elisabetta de Valois - Cellia Costea (invitată),  Filippo II - Ion Dimieru, Rodrigo, marchese di Posa - Adrian Mărcan, Principessa d’Eboli - Mihaela Işpan, Grande Inquisitore - Marius Boloş, Il frate - Filip Panait, Tebaldo - Cristina Eremia, Conte di Lerma - Valentin Racoveanu, Una voce dal cielo - Andreea Novac. Cu participarea Orchestrei, Corului şi Ansamblului de Balet al Operei Naţionale Bucureşti.

Miercuri, 20 aprilie, este programat spectacolul de balet „Coppélia” de Léo Delibes, în regia şi coregrafia Corinei Dumitrescu. „Coppélia”, balet capodoperă a lui Léo Delibes, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic, vine să întregească şi să diversifice repertoriul Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti. La mai bine de un secol de la premiera mondială, „Coppélia” îşi păstrează forţa de expresie, fiind reprezentat în diverse variante pe scenele multor teatre din lume.

Bilete pe https://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.